Rezervele de petrol epuizate: cronologia ridică întrebări

rent a urcat cu peste 4% într-o singură săptămână, apropiindu-se de 88 de dolari pe baril — cea mai mare creștere săptămânală din aprilie încoace. Oficial, explicația e simplă: escaladarea militară din Golf. Ceea ce rapoartele oficiale nu subliniază însă suficient de apăsat este că exact rezervele care ar fi trebuit să tampeze un asemenea șoc s-au evaporat aproape complet, într-un moment în care nimeni nu mai are plasă de siguranță.

Scumpirea a venit imediat după o informație publicată de Axios, potrivit căreia administrația Trump ar fi notificat Israelul cu privire la desfășurarea de „active aeriene suplimentare” în regiune — un semnal că armata americană ar putea extinde loviturile asupra Iranului chiar în acest weekend. Cronologia contează: nu vorbim despre o reacție izolată de piață, ci despre a doua rundă a unui conflict care păreaal fi fost temperat printr-un armistițiu.

„Am ars toate rezervele. Totul.”

Financial Times a discutat cu traderi de energie care avertizează că încetinirea traficului de tancuri prin Strâmtoarea Hormuz ar putea declanșa o criză de aprovizionare mai gravă decât prima rundă a războiului americano-iranian — tocmai pentru că rezervele de urgență și stocurile care au amortizat șocul inițial au fost, în mare parte, epuizate.

“Am ars prin toate rezervele pe care le aveam. Tot. Totul a dispărut acum”, a declarat un trader citat de Financial Times. Nu e o formulare întâmplătoare — e o recunoaștere că plasa de siguranță globală, cea care ar fi trebuit să absoarbă exact acest tip de șoc, nu mai există.

Datele publicate de Bloomberg confirmă tensiunea: crack-ul ICE gasoil a închis la cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, iar crack-ul Nymex la motorină a atins cel mai mare nivel din martie. Spread-urile put pe Brent, în jurul valorii de 70 de dolari, s-au tranzacționat în volume considerabile — un semn că marii jucători se protejează pentru scenarii mult mai negre.

Cine a golit rezervele strategice?

Agenția Internațională pentru Energie a dezvăluit că țările membre au eliberat deja trei sferturi din cele 400 de milioane de barili de rezerve de urgență anunțate în martie. Cu alte cuvinte, planul de rezervă a fost deja consumat în proporție de 75% — înainte ca noua rundă de escaladare să fi produs efecte depline.

Amrita Sen, fondatoarea Energy Aspects, a subliniat că, înainte de războiul americano-iranian, piața globală a petrolului dispunea de aproximativ 400 de milioane de barili de stocuri excedentare, fără a include rezervele strategice controlate de guverne. „Acum avem aproape nimic… iar complezența pieței privind fluxurile prin Hormuz este pusă la o încercare severă”, a avertizat Sen. Întrebarea care se pune firesc: cine a știut, și când, că nivelul acesta de epuizare devenise iminent?

Strâmtoarea Hormuz: trafic la minim de trei săptămâni

Date publicate de Kpler arată că traversările prin Strâmtoarea Hormuz au continuat să scadă pe 16 iulie, ajungând la doar opt treceri confirmate — cel mai scăzut nivel din ultimele trei săptămâni. Șapte din cele opt tranzituri au folosit ruta iraniană, ceea ce indică o concentrare tot mai accentuată a mișcărilor pe un singur culoar.

Analistul UBS Henri Patricot, în nota zilnică „Hormuz tracker”, a notat o escaladare suplimentară: Iranul ar fi vizat, potrivit relatărilor, centrale electrice și instalații de desalinizare din Kuwait, în timp ce loviturile anterioare se concentraseră pe ținte militare americane. Acestea au urmat unor atacuri americane asupra unor poduri și a unui aeroport din Iran — o escaladare simetrică, tură cu tură, care nu lasă loc de ambiguitate privind direcția conflictului.

Datele UBS Evidence Lab arată că traversările de tancuri petroliere și gaziere prin Golf au scăzut la una singură, cu un singur tanc de produse petroliere intrat în zonă. Media traversărilor din iulie a coborât la 10, față de nivelurile de 15-19 înregistrate la finalul lui iunie și începutul lui iulie, și mult sub cele aproximativ 50 de traversări din februarie. Cantitatea de petrol „pe apă” în Golf a crescut din nou, cu aproximativ 5 milioane de barili în ultimele zile — un semn clasic de blocaj logistic.

Absența fluxurilor de ieșire a coborât media din iulie la 5,4 milioane de barili echivalent petrol pe zi, față de 3,7 milioane în iunie și doar 1,3 milioane în mai. Capacitatea care intră în Golf a scăzut la 0,7 milioane de barili pe zi, cu o medie lunară de 5,2 milioane. Între timp, fluxurile prin Strâmtoarea Bab al-Mandeb nu au fost afectate și au crescut la 9,7 milioane de barili pe zi — peste media lunii, de 6,7 milioane. Coincidență sau nu, exact ruta ocolitoare rămâne singura care funcționează fără sincope.

Încărcările din Golf, în cădere liberă

Încărcările de țiței din Golf, exclusiv Iran, au scăzut brusc la 1,0 milioane de barili pe zi, față de 6,0 milioane miercuri, cu o medie săptămânală de 3,2 milioane față de 5,1 milioane în iulie și 3,4 milioane în iunie. În schimb, încărcările iraniene au crescut la 5,0 milioane de barili pe zi, ridicând media din iulie la 1,5 milioane — sub intervalul obișnuit de 1,7-1,8 milioane, dar peste cei 0,8 milioane din iunie. Încărcările din porturile situate în afara strâmtorii, Yanbu (Arabia Saudită) și Fujairah (Emiratele Arabe Unite), s-au temperat după o revenire bruscă, scăzând la 3,6 milioane de barili pe zi, sub media lunii de 5,9 milioane și sub cei 6,9 milioane din iunie.

Marea „rewiring” energetică: cine beneficiază?

Traiectoria de normalizare a fluxurilor de tancuri pare să fi fost întreruptă, pe măsură ce SUA și Iranul rămân blocate într-o spirală de escaladare din care niciuna dintre părți nu pare dispusă să se retragă. Orice redeschidere durabilă a Strâmtorii Hormuz a fost, cel puțin pentru moment, amânată.

Cu sau fără cooperarea Teheranului, statele din Golf aliate cu Statele Unite se află la începutul a ceea ce am putea numi o „mare rewiring energetică” — un efort sistematic de a ocoli punctul strategic vulnerabil reprezentat de Hormuz. Washingtonul sprijină, potrivit informațiilor disponibile, un conduct petrolier Irak-Siria menit să erodeze exact pârghia de negociere pe care Teheranul o deține prin controlul strâmtorii. În paralel, noul port de pe coasta de est a Dubaiului și strategia declarată a Emiratelor de „zero dependență de Hormuz” par să confirme aceeași direcție. Conducta saudită Est-Vest a atins deja un record de 7 milioane de barili pe zi, iar încărcările de țiței de la Fujairah au ajuns la capacitate maximă — o coincidență greu de ignorat, mai ales dacă privim cine finanțează și cine construiește aceste rute alternative.

„Practic, piața prețuia o traiectorie optimistă a fluxurilor, care acum e clar scoasă de pe masă, cel puțin… până la o nouă rundă de diplomație”, a scris analistul Joel Hancock de la Natixis Bank. Întrebarea rămasă fără răspuns oficial e cine câștigă timp din această întârziere — și cui îi convine ca „noua rundă de diplomație” să întârzie cât mai mult posibil.

Pentru consumatorul obișnuit, inclusiv pentru cel din România — o țară dependentă de importuri de combustibili și care se confruntă deja cu o inflație printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană — orice cutremur pe piața globală a petrolului nu rămâne niciodată doar o știre economică abstractă. Se transformă, în câteva săptămâni, în prețuri la pompă și facturi mai mari, în timp ce cei care controlează rutele alternative de aprovizionare devin, tăcut, tot mai puternici.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)