Milionarii socialiști din SUA: cine plătește de fapt discursul lor

eea ce se prezintă drept „critică morală a Americii” din partea elitelor Democratic Socialists of America (DSA) ascunde, la o privire mai atentă, un tipar vechi de cel puțin 200 de ani: oameni foarte bogați care denunță capitalismul din care s-au îmbogățit, în timp ce lasă austeritatea și „experimentele” ideologice pe seama altora. Cine beneficiază de fapt de acest discurs? Nu clasa muncitoare, sugerează un comentariu recent al analistului conservator Victor Davis Hanson, publicat de Daily Signal.

Hanson pune o întrebare incomodă, pe care rapoartele oficiale ale mișcărilor progresiste nu o abordează niciodată: comparativ cu ce anume este America „rasistă, sexistă, xenofobă, crudă”? Comparativ cu Mao Zedong, responsabil — potrivit cifrelor vehiculate în articol — de moartea a 70 de milioane de oameni, într-un regim comunist chinez care, spune el, rămâne neîntrerupt de la Mao până la actualul lider Xi Jinping, inclusiv prin lagărele de reeducare în care ar fi ținut un milion de oameni? Comparativ cu Imperiul Aztec, care ar fi zdrobit peste un milion de oameni și ar fi sacrificat, în unii ani, până la 10.000-15.000 de membri ai triburilor cucerite? Comparativ cu Shaka Zulu, responsabil — conform textului — de o campanie soldată cu peste un milion de morți?

Cronologia unei contradicții care ridică întrebări

Aici apare prima coincidență greu de ignorat: mulți dintre cei mai vocali critici ai capitalismului american provin chiar din familiile care au fugit spre acest sistem, nu de la el. Reprezentanta Alexandria Ocasio-Cortez, Ilhan Omar, Rashida Tlaib, primarul New York-ului Zohran Mamdani — toți au părinți care au ales să vină în Statele Unite. Ce nu se menționează aproape niciodată în discursul lor public: motivele emigrării — securitate, libertate, oportunitate economică — nu au fost niciodată suficiente pentru a-i determina să se întoarcă acolo de unde au plecat, ci doar să laude „de la distanță” alte modele.

Articolul mai amintește un episod din vara aceasta, în timpul Cupei Mondiale: turiști europeni de clasă medie și medie-superioară, ajunși nu doar pe coaste, ci și în Arkansas, Oklahoma, Texas sau Midwest, ar fi descoperit — spre surprinderea lor — o populație americană „deschisă, prietenoasă” și, mai important, vizibil mai prosperă decât se așteptau, cu case mari, aer condiționat și acces generalizat la tehnologie.

Conexiuni interesante: cine sunt de fapt criticii capitalismului

Textul original detaliază câteva „conexiuni” pe care le consideră relevante pentru acest tipar. Hasan Piker, prezentat ca fiu al unor imigranți turci foarte înstăriți, ar fi susținut recent un discurs în fața DSA purtând, potrivit descrierii din articol, o ținută asociată imaginii lui Mao — în timp ce el însuși ar conduce un Porsche estimat la 120.000 de dolari.

Zohran Mamdani este descris ca provenind dintr-o familie de elită a comunității expatriaților indieni din Uganda — o comunitate care, potrivit textului, ar controla 60% din avere deținând doar 1% din populație — și ca deținând o proprietate familială pe malul lacului Victoria. Congresmanul Ro Khanna, care ar fi declarat că „socialismul este răspunsul”, este descris ca milionar, cu un socru estimat la 500-600 de milioane de dolari și cu o soție care ar conduce un Range Rover de 190.000 de dolari. Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, care ar fi afirmat public că „a eșuat capitalismul”, deține — conform articolului — o locuință de 9 milioane de dolari și ar fi fost sprijinit în afaceri de averea petrolieră Gordon Getty. Este menționat și Graham Platner, fost candidat la Senat, prezentat ca beneficiar al sprijinului financiar și logistic al părinților săi înstăriți, în ciuda discursului anticapitalist afișat public.

Ce nu ne spun sursele oficiale despre istoria acestor mișcări

Context extins, care rareori apare în analizele mainstream: tiparul nu e nou. De la anarhiștii de la finalul secolului XIX, la bolșevicii din 1905 și Revoluția Rusă din 1917, la revoluțiile europene din 1848, până la Teroarea din 1792-1793, când — potrivit paralelei trasate în articol — socialiști înstăriți ar fi deturnat Revoluția Franceză transformând-o într-un „vânat” de tip stalinist — istoria arată, susține autorul, un fir comun: promotorii cei mai radicali ai acestor mișcări proveneau adesea din rândul celor bogați, nu al celor săraci, iar „experimentele” ideologice erau testate pe clasa mijlocie și pe săraci, niciodată pe ei înșiși.

Rămâne o întrebare pe care textul o lasă deschisă, dar pe care cititorul o poate pune singur: dacă discursul anticapitalist nu vine, în esență, de la cei defavorizați, ci de la elite urbane care au prosperat tocmai grație sistemului pe care îl denunță, cui servește de fapt această retorică — mișcării în sine, sau ascensiunii personale în interiorul partidului și, ulterior, la nivel național?

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)