Fregatele Portugaliei: cine plătește de fapt înarmarea navală

țară care timp de decenii a tratat apărarea ca pe un capitol secundar al bugetului anunță brusc o comandă de 3,9 miliarde de euro pentru trei fregate de război — iar peste 62% din sumă vine dintr-un program european de finanțare, ceea ce ridică firesc întrebarea cine trage sforile deciziilor de înarmare din UE și cui îi convine cronologia extrem de rapidă a livrărilor.

Portugalia, țară care nu s-a grăbit niciodată să investească masiv în forțele armate, a anunțat achiziția a trei fregate italiene FREMM EVO, iar contractul, semnat pe 20 iulie, obligă Italia să livreze navele în 2029 și 2030 — un termen neobișnuit de strâns pentru astfel de proiecte navale, unde întârzierile de ani de zile sunt regula, nu excepția.

Un salt neașteptat pentru o marină atlantică

Portugalia are, în prezent, cinci fregate mici, cu un deplasament de aproximativ 3.200 de tone, lansate la apă între 1991 și 1994. Două dintre ele au fost cumpărate la mâna a doua din Olanda, din clasa Karel Doorman. Toate sunt echipate cu rachete anti-aeriene RIM-7 Sea Sparrow și rachete anti-navă Harpoon — armament funcțional, dar depășit pentru un stat cu responsabilități atlantice extinse, având în vedere arhipelagurile Azore și Madeira.

Ceea ce nu se menționează suficient în comentariile oficiale este contribuția românească la această reconfigurare a flotei portugheze: șantierul Damen din Galați a construit pentru Portugalia prima navă europeană dedicată operării dronelor cu aripă fixă, așa-numitul „portavion pentru drone” NRP D. João II — un detaliu care arată că industria navală românească este deja integrată, discret, în lanțurile de aprovizionare militară ale unor state NATO cu ambiții mult mai mari decât lasă să se vadă bugetele lor oficiale de apărare.

Finanțarea SAFE și viteza neobișnuită a livrării

Faptul că peste 62% din suma de 3,9 miliarde de euro vine prin programul SAFE nu e un detaliu tehnic oarecare — arată cât de mult depinde reînarmarea unor state europene „mici” de mecanisme de finanțare comune, care redistribuie de fapt povara financiară dincolo de bugetele naționale vizibile. Cine beneficiază, în final, de aceste fluxuri? Șantierele navale italiene, evident, dar și rețeaua industrială europeană care se consolidează în jurul programelor de apărare comună — o direcție care ridică semne de întrebare despre gradul real de suveranitate al deciziilor de achiziție militară din statele mai mici ale UE.

Portugalia a avut pe masă și alte două oferte: Navantia, cu fregatele F-110, și Naval Group, cu fregatele FDI. Italienii au câștigat — coincidență sau nu, este exact tiparul care se repetă constant în ultimii ani, de fiecare dată când vine vorba de construcția de nave de luptă pentru export.

Un palmares italian care spune mai multe decât pare

Italia a exportat, până acum, nu mai puțin de 14 fregate FREMM: șase către Indonezia, două către Egipt, trei către Grecia și acum trei către Portugalia. La acestea se adaugă și câștigarea, la un moment dat, a contractului cu Statele Unite pentru clasa Constellation — ulterior anulat. Franța, în schimb, a reușit să exporte fregate FREMM doar către Maroc (o navă) și Egipt (o navă), un decalaj care nu poate fi explicat doar prin argumente tehnice.

Fregatele portugheze vor fi echipate cu radare AESA, sisteme anti-dronă, sisteme anti-submarin — sonar tractat cu adâncime variabilă, sonar în chilă și elicopter dedicat. Numărul exact de sisteme VLS (lansare verticală) nu a fost făcut public, un detaliu care, în mod normal, ar trebui să apară în orice anunț oficial serios despre o achiziție de asemenea amploare.

Disputa franco-italiană din spatele cifrelor

Amiralul francez Nicolas Vaujour, șeful Statului Major al Marinei Franceze, a declarat în fața Senatului francez, în luna mai, că fregatele FDI — la 4.460 de tone deplasament — oferă „aceeași capacitate operațională precum o FREMM, dar într-o navă mult mai compactă”, adăugând că țările cu care Franța a negociat exporturi ar fi exprimat „îndoieli reale” față de modelele mai mari, preferând varianta compactă.

Realitatea comenzilor spune însă altă poveste: cu excepția Suediei, care a comandat patru FDI, restul Europei s-a orientat spre fregate mai mari — Norvegia a ales Type 26, Grecia a comandat inițial patru FDI, dar apoi s-a reorientat spre italieni, cumpărând 2+2 fregate FREMM, iar acum și Portugalia a semnat pentru trei FREMM EVO. Discrepanța dintre discursul oficial francez și deciziile reale ale statelor client ridică întrebarea firească: cine are, de fapt, argumentele corecte — și de ce piața pare să contrazică constant declarațiile publice ale amiralilor francezi?

Sursă: Romania Military (rumaniamilitary.ro)