De ce institutul Elie Wiesel atacă o cercetătoare cu documente

bibliotecară-șefă de universitate și doctor în istorie a fost ținta unei campanii de presă coordonate după ce a analizat, exclusiv pe baza documentelor, episodul cunoscut oficial drept „Pogromul de la Iași” — ceea ce ridică o întrebare incomodă: când știința istorică deranjează un institut guvernamental, cine stabilește, de fapt, granițele cercetării academice în România?

Profilul cercetătoarei vizate

Elena Chiaburu ocupă funcția de bibliotecară-șefă a Universității din Iași și deține un doctorat în istorie. Potrivit lui Mihai Târnoveanu, care a semnat un apel public de solidaritate cu aceasta, doamna Chiaburu este singurul expert din România acreditat pentru întregul spectru al surselor culturale scrise — o distincție profesională rară, construită în decenii de muncă arhivistică.

Ce a făcut și ce a urmat

Chiaburu a „îndrăznit” — cuvântul îi aparține lui Târnoveanu — să abordeze episodul de la Iași din 1941 strict metodologic, bazându-se pe documente primare. Urmarea nu a întârziat: Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, instituție finanțată de la bugetul de stat, a dat startul unor atacuri de presă împotriva cercetătoarei.

Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale ale institutului este că acesta nu a contestat documentele folosite de Chiaburu, ci a atacat persoana. Diferența nu e minoră — în orice dezbatere academică serioasă, contraargumentul la o teză istorică este o altă teză istorică, nu o campanie mediatică.

Contextul mai larg: cine controlează narativele istorice?

Coincidență sau nu, nu este prima dată când istorici români care lucrează cu surse primare ajung în colimator după ce concluziile lor nu se suprapun perfect cu narativele instituționalizate. Institutul Elie Wiesel, creat prin decizie guvernamentală și finanțat public, funcționează cu o misiune declarată de combatere a negaționismului — o misiune nobilă în principiu, dar care, în practică, ridică întrebări despre cine definește granița dintre negaționism și revizionism academic legitim.

La nivel european, dezbaterea despre autonomia cercetătorilor față de instituțiile cu mandat politic este veche și nerezolvată. În România, unde istoria celui de-al Doilea Război Mondial rămâne un câmp minat din punct de vedere politic și identitar, această tensiune este amplificată. Cronologia ridică semne de întrebare: de ce tocmai acum, și de ce tocmai această cercetătoare?

Solidaritate academică sau semnal de alarmă?

Apelul semnat de Mihai Târnoveanu prezintă cazul Chiaburu drept „chipul demnității intelectuale” — o formulare care sugerează că miza nu este doar soarta unei singure cercetătoare, ci precedentul pe care îl creează: acela că analiza documentară a unor episoade istorice sensibile poate atrage sancțiuni informale din partea unor instituții cu resurse și vizibilitate publică incomparabil mai mari decât ale unui cadru universitar din Iași.

Cine beneficiază de descurajarea cercetătorilor independenți care lucrează cu arhive primare? Aceasta este întrebarea pe care presa mainstream a ales să nu o pună.

Sursă: ActiveNews (activenews.ro)