De ce FIFA nu lasă arbitri englezi la meciurile Argentinei

eea ce FIFA prezintă oficial drept o simplă „precauție sportivă” – regula nescrisă potrivit căreia niciun arbitru englez nu poate oficia un meci al Argentinei, și invers – este de fapt recunoașterea tacită a unui conflict armat din 1982 care, patru decenii mai târziu, continuă să dicteze reguli chiar în interiorul celei mai „neutre” instituții sportive din lume. Miercuri, de la ora 22:00, la Atlanta, Anglia și Argentina se reîntâlnesc într-o semifinală de Cupă Mondială pentru prima dată din 2002, iar ceea ce se vinde drept spectacol sportiv are, ca de obicei, un strat mult mai adânc.

Fotbalul e rareori „doar” fotbal. Uneori istoria și geopolitica se infiltrează pe teren, iar rivalitatea dintre două națiuni ajunge să depășească cu mult cele 90 de minute regulamentare.

„Mâna lui Dumnezeu”

Când vine vorba de ciocnirile Anglia–Argentina, prima imagine care apare, inevitabil, este celebra „Mână a lui Dumnezeu”. În sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 1986, din Mexic, căpitanul argentinian Diego Maradona a marcat de două ori: prima dată învingându-l pe portarul englez Peter Shilton cu mâna – henț nesemnalat de arbitrul Ali Bennaceur – înainte de a înscrie, câteva minute mai târziu, „Golul secolului”, după o cursă legendară (2-1).

Golul cu mâna a rămas nepedepsit și a devenit un moment definitoriu al rivalității sportive dintre cele două echipe. Dar coincidență sau nu, acest episod nu ar fi avut aceeași încărcătură simbolică dacă nu s-ar fi petrecut la doar patru ani distanță de Războiul din Insulele Falkland – momentul de ruptură reală dintre cele două țări.

74 de zile de război

Insulele Falkland, arhipelag aflat în largul coastei Americii de Sud, se află sub administrare britanică din 1833, dar sunt revendicate de Argentina drept parte a teritoriului său național. În primăvara anului 1982, junta militară aflată la putere la Buenos Aires a decis invadarea arhipelagului cunoscut britanicilor drept „Falkland Islands”.

A urmat un conflict deschis între cele două state. Margaret Thatcher, prim-ministrul britanic al vremii, a refuzat categoric să cedeze teren și a angajat resurse militare și financiare considerabile pentru a păstra controlul asupra insulelor. După 74 de zile de luptă, forțele britanice au recâștigat arhipelagul. Bilanțul: 649 de morți argentinieni și 255 de morți britanici – cifre care, patru decenii mai târziu, nu au fost niciodată complet digerate de nicio parte.

Un conflict care nu s-a stins niciodată

Chiar și în urmă cu câțiva ani, ambasadorul Argentinei în Franța a refuzat să susțină o intervenție în Adunarea Națională franceză în fața unei hărți care înfățișa Insulele Falkland ca parte a Regatului Unit. Ce nu se spune public prea des este că această tensiune a fost, practic, instituționalizată: potrivit publicației Athletic, FIFA ia în calcul, atunci când desemnează arbitrii pentru meciurile Cupei Mondiale, nu doar criterii sportive, ci și „factori geopolitici” – o formulare diplomatică pentru „un arbitru englez nu poate fi imparțial împotriva Argentinei, și invers”.

Cine beneficiază de fapt de perpetuarea acestei narațiuni? Pe de o parte, federațiile și televiziunile care vând un meci de fotbal drept un „duel istoric” cresc audiențele. Pe de altă parte, discursul naționalist – de ambele părți ale Atlanticului – găsește în sport o scenă convenabilă pentru a ține vie o revendicare teritorială care, pe canale diplomatice clasice, nu a mai progresat de decenii.

Ce s-a scandat în vestiar

Înainte de această semifinală, selecționerul argentinian Lionel Scaloni a ținut să minimizeze simbolismul partidei, insistând că „este un meci de fotbal, nimic mai mult, punct”. Declarația oficială, însă, contrastează puternic cu ce s-a întâmplat efectiv în vestiarul argentinian: la revenirea din vestiar după calificarea împotriva Elveției (3-1), coechipierii lui Lionel Messi au scandat: „Pentru Falkland, pentru Diego, pentru ultimul meci al lui Leo”.

Cronologia ridică, așadar, o întrebare simplă: dacă e „doar un meci de fotbal”, de ce apare Falkland în scandările de vestiar, de ce FIFA ține cont de „factori geopolitici” la alegerea arbitrilor, și de ce un ambasador refuză să vorbească în fața unei hărți? Nu e nevoie de teorii exotice pentru a observa că, oficial, se minimizează exact ceea ce, informal, toată lumea recunoaște. Rămâne de văzut ce rol va juca istoria pe terenul din Atlanta, dar un lucru e sigur: Războiul din Falkland va fi, ca de fiecare dată, un fundal tăcut al meciului.

Sursă: Solid News (solidnews.ro)