Criza energetică: eșec de piață sau politică de stat deghizată?

eea ce oficialii americani prezintă drept o criză de guvernanță a rețelei electrice ascunde, de fapt, un conflict politic profund între state — un conflict pe care nimeni nu are interesul să îl numească pe față, pentru că ar dezvălui cine poartă cu adevărat responsabilitatea pentru facturile tot mai mari ale consumatorilor.

Rețeaua electrică americană, între exportatori și importatori

PJM Interconnection — cel mai mare operator de rețea electrică din Statele Unite, care gestionează alimentarea cu energie a 13 state și a Districtului Columbia — se află în centrul unui scandal care nu este ce pare. Critica oficială spune că PJM este prea mare, prea lent, prea greoi. Agenția federală de reglementare FERC a programat chiar o conferință tehnică pentru a examina dacă structura de decizie a PJM poate ține pasul cu cererea în creștere explozivă. Dar cronologia acestor atacuri instituționale ridică semne de întrebare: de ce acum, și cine beneficiază de pe urma redirecționării atenției publice de la deciziile politice ale statelor spre un operator tehnic?

Exportatori contra importatori: conflictul pe care nu îl veți vedea la știri

Pennsylvania este „calul de povară” energetic al rețelei PJM, exportând aproximativ un sfert din tot ce produce. Alături de ea, Illinois, Virginia de Vest și Michigan produc mai mult decât consumă. De cealaltă parte, Virginia, Maryland, New Jersey și Delaware sunt importatori neți — și din ce în ce mai dependenți, pe măsură ce centrele de date se înmulțesc pe teritoriul lor cu o viteză amețitoare.

Statele exportatoare, bogate în centrale nucleare, pe gaz și pe cărbune, au interese fundamental diferite față de statele importatoare în ceea ce privește prețurile la capacitate și alocarea costurilor de transport. Statele importatoare au restricționat dezvoltarea gazelor naturale, au mizat masiv pe regenerabile și s-au alăturat unor programe ambițioase de reducere a emisiilor. Când Virginia cumpără energie mai scumpă de la vecini, sau când Maryland înghite creșteri de tarife de două cifre, aceasta nu este o deficiență de guvernanță — este piața care face exact ce trebuie: să reflecte costul real al unor alegeri politice divergente. Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că tocmai guvernatorii care cer cel mai tare acțiuni rapide sunt adesea aceiași care blochează permisele și tergiversează construcția de infrastructură energetică, forțând în același timp închiderea centralelor dispatchabile.

PJM lucrează — statele blochează

PJM a eliminat deja peste 60% din restanța de cereri de interconectare printr-un proces de studiu reformat și a deschis un nou ciclu de studiu în parteneriat cu Google, folosind inteligența artificială pentru a accelera procesul de revizuire. Programul separat „Reliability Resource Initiative” a atras peste 11.000 MW de proiecte noi care ar putea intra rapid în funcțiune. PJM a ajustat și procesele de revizuire pentru a permite energiei eoliene, solare și de stocare să concureze direct în licitația de capacitate. A acceptat inclusiv un mecanism de limitare a prețurilor până în 2030 — un semn că este dispus să facă ajustări pe termen scurt.

Și totuși, mai mult de 46.000 MW de proiecte aprobate — peste un sfert din capacitatea existentă a PJM — dețin deja dreptul de a construi, dar nu pot înainta. Aproximativ 37.000 MW de generare aprobată de PJM nu pot nici măcar să înceapă lucrările din cauza blocajelor de permisare la nivel de stat și local. Coincidență sau nu, aceleași autorități statale care acuză PJM de lentoare sunt cele care țin în sertar autorizațiile de construcție.

Cine plătește nota de plată?

PJM funcționează de peste 30 de ani, livrând economii estimate la 5 miliarde de dolari anual pentru consumatori. Piața nu poate emite permise și nu poate redacta legislație — asta este treaba statelor. Dar când statele eșuează în acest rol și costurile cresc, e mai convenabil să dai vina pe operatorul tehnic decât să explici alegătorilor de ce politicile energetice locale le scumpesc factura la curent.

Într-un context mai larg, această dinamică americană nu este izolată: și în Europa, inclusiv în România, se observă același tipar — reformele de piață sunt prezentate ca soluții la crize generate, de fapt, de decizii politice. Cu inflația energetică la cele mai ridicate niveluri din UE și cu un guvern interimar care nu poate adopta reforme structurale, România are propriile sale „aisberguri” aruncate în calea navei energetice. Cine beneficiază de pe urma acestei confuzii deliberate între eșecul pieței și eșecul politicii de stat rămâne, ca întotdeauna, o întrebare la care răspunsul complet nu apare niciodată în comunicatele oficiale.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)