Ce nu vi se spune despre filosofia care a transformat America

n judecător al Curții Supreme a SUA a rostit pe 15 aprilie 2026 un discurs despre care puțini au auzit, dar care desființează o întreagă viziune despre stat — o viziune pe care elitele o apără de peste un secol. Clarence Thomas, unul dintre cei mai influenți juriști americani, a explicat studenților de la Universitatea din Texas cum progresismul a înlocuit ideile Fondatorilor cu o filosofie importată din Europa, una care pune expertiza credențiată deasupra libertății individuale. Ceea ce nu se menționează în mass-media mainstream: discursul conține o critică directă la adresa sistemului administrativ care guvernează astăzi atât SUA, cât și Europa — inclusiv România.

Thomas începe cu Declarația de Independență din 1776, documentul care „nu a stabilit o formă de guvernare — aceasta a fost treaba Constituției care a urmat — dar a declarat scopul guvernării. Declarația a lăsat clar, în proză inconfundabilă, că scopul guvernului este să protejeze drepturile noastre inalienabile, date de Dumnezeu, drepturi pe care toți indivizii le posedă în mod egal.” Aceste idei, spune Thomas, au fost atât de puternice încât au inspirat Războiul Civil american, au pus capăt segregației și continuă să inspire mișcări de eliberare în întreaga lume.

Dar la începutul secolului XX, explică judecătorul, o nouă filosofie a pătruns în America. Progresiviștii, cu Woodrow Wilson în frunte (al 28-lea președinte al SUA), au importat-o din Germania lui Otto von Bismarck — un sistem centralizat în care statul avea putere aproape nelimitată. Wilson îl considera „aproape perfecționat”. Pentru Wilson, drepturile inalienabile ale individului erau „o grămadă de prostii”. El a redefinit „libertatea” nu ca un drept natural anterior guvernului, ci ca „dreptul celor guvernați de a ajusta guvernul la nevoile și interesele lor proprii”. Guvernul, spunea Wilson, trebuia să fie „binefăcător și indispensabil”.

Coincidență sau nu, mulți dintre intelectualii influenți care au adus progresismul în SUA își făcuseră studiile doctorale în Germania, unde fuseseră instruiți în visele tehnocratice și managementul social centralizat. Thomas subliniază că progresismul „nu era nativ Americii” — era un import european, o filosofie care punea știința (așa cum era înțeleasă de experții credențiați) deasupra libertății. Progresiviștii credeau că Darwin demonstrase pericolele procreării necontrolate și au căutat să înlocuiască libertatea cu teoria rasială, segregarea și eugenia. Această viziune malefică a mutat mai departe în Europa, dând naștere nazismului, fascismului, comunismului și statului administrativ care a șters efectiv guvernarea poporului.

Thomas comprimă sute de cărți într-un discurs scurt și explică cum această filosofie a reușit să modifice Constituția americană. În perioada progresistă au apărut Amendamentul 16 (care a autorizat impozitul pe venit), Amendamentul 17 (care a transformat Congresul bicameral într-un corp majoritar unitar, dând astfel putere marilor orașe în detrimentul statelor) și banca centrală. Agențiile federale au crescut și au crescut, cu din ce în ce mai multă putere și invazii ale drepturilor.

Ceea ce nu se spune în dezbaterile politice curente: întreaga viziune a eșuat. Nu ne-a oferit o societate mai bine gestionată, ci stagnare socială și economică, un guvern copleșitor condus de presupuși experți, invazii ale comunităților și familiilor noastre și zdrobirea libertății individuale. „Progresismul cere poporului o supunere și o slăbiciune incompatibile cu o Constituție bazată pe originea transcendentă a drepturilor noastre”, afirmă Thomas.

Cronologia ridică întrebări: sistemul care a înlocuit structura Fondatorilor este sub presiune ca niciodată în zilele noastre. Progresismul se destramă în epoca noastră pentru că nu a reușit să își îndeplinească promisiunea, generează corupție corporatistă, sărăcește oamenii și contrazice toate intuițiile noastre morale ca popor. „Pe măsură ce ne-am adunat să celebrăm acest al 250-lea aniversar al Declarației”, încheie Thomas, „poate fi tentant să o facem ca și cum am fi spectatori pasivi. Poate fi tentant să tratăm Declarația ca pe un obiect strălucitor sau o amintire și să ascultăm sunetul propriilor noastre voci. Ceea ce trebuie să ne îndreptăm atenția astăzi este să găsim în noi înșine același nivel de curaj pe care l-au avut semnatarii Declarației, astfel încât să putem face pentru viitorul nostru ceea ce ei au făcut pentru al lor.”

Mesajul său final către studenți: „Fiecare dintre voi va avea oportunități de a fi curajoși în fiecare zi, indiferent dacă chemarea voastră în viață este de muncitor zilier, mamă casnică, proprietar de afacere mică, educator, lucrător de birou, judecător sau senator. Poate însemna să vorbiți mâine la clasă când toți cei din jurul vostru se așteaptă să trăiți prin minciuni. Poate însemna să refuzați o ofertă de serviciu care vă cere să faceți compromisuri morale. Un lucru știu că este adevărat: va însemna să vă treziți în fiecare zi cu hotărârea de a rezista criticilor și atacurilor necorecte. Acestea sunt alegerile care vă vor confrunta și trebuie să decideți dacă să răspundeți cu timiditate sau cu curaj, așa cum au făcut semnatarii Declarației.”

Cine beneficiază de menținerea tăcerii în jurul acestui discurs? De ce mass-media mainstream nu discută despre o critică atât de fundamentală la adresa sistemului administrativ modern? Conexiunile sunt interesante: aceeași filosofie progresistă despre care vorbește Thomas a modelat și structurile birocratice europene — inclusiv cele din România post-1989, unde „experții” și tehnocrații au preluat controlul de la popor în numele „modernizării” și „integrării europene”. Coincidență sau plan? Fiecare cititor va trebui să decidă singur.