Strâmtoarea Hormuz: doar navele „prietene”

n timp ce Washington anunță cu surle și trâmbițe un armistițiu care ar fi trebuit să deblocheze Strâmtoarea Hormuz, realitatea de pe teren spune o cu totul altă poveste: traficul prin cea mai strategică arteră petrolieră a planetei rămâne aproape complet blocat, iar singurele vase autorizate să treacă sunt cele rusești și chinezești — „prietenii” Teheranului. Coincidență? Sau un test în timp real al noii ordini mondiale energetice?

Din cele aproximativ 800 de nave blocate în Golful Persic, doar nouă au reușit să traverseze strâmtoarea de joi dimineață încoace — cinci spre exterior, patru spre interior. Printre ele, petrolierul iranian Tour 2, transportând aproximativ 1 milion de barili de crude iranian, și supertankerul rusesc Arhimeda, îndreptându-se tocmai spre terminalul de export iranian de la Kharg Island. Ceea ce nu se menționează în declarațiile oficiale: toate aceste treceri s-au făcut prin coridorul nordic îngust dintre insulele iraniene Larak și Qeshm — singurul permis de armata iraniană.

Armistițiul anunțat de Trump la începutul săptămânii a fost prezentat ca o victorie diplomatică, condiționat însă de „deblocarea completă” a Hormuzului. Realitatea? Traficul nu doar că nu s-a reluat — s-a încetinit și mai mult față de weekendul trecut. Cronologia ridică semne de întrebare: de ce anume acum, când Occidentul declară „pace”, Iranul exercită cel mai strict control asupra strâmtorii din ultimele șase săptămâni de conflict?

Cine trece și cine așteaptă: geografia puterii energetice

Câteva supertankere complet încărcate au început să se deplaseze spre strâmtoare în ultimele două zile, dar niciuna nu a încercat traversarea efectivă. Două petroliere japoneze — Mayasan și Yakumosan, fiecare transportând circa 2 milioane de barili de crude — au plecat joi de lângă terminalul saudit Ras Tanura și s-au poziționat mai aproape de Hormuz, dar rămân în așteptare. Ambele au legături cu gigantul japonez Mitsui OSK Lines, ale cărui conducere a declarat că va aștepta „clarificări privind implementarea armistițiului” înainte de a încerca trecerea.

Trei supertankere chinezești — Cospearl Lake, He Rong Hai și Yuan Hua Hu, primele două legate de compania de stat Cosco Shipping — au avansat joi dimineață spre insula Qeshm cu viteză maximă, apoi s-au oprit brusc. Toate trei semnalizează în sistemele de tracking „proprietate chineză” — un truc obișnuit pentru a obține permisiunea Iranului. Ceea ce e interesant: două dintre ele transportă crude irakian, al treilea saudit. Irakul a anunțat traderii că navele sale pot trece prin Hormuz „datorită unei excepții iraniene”. Cine a negociat această excepție? Și ce s-a oferit în schimb?

Plățile invizibile și riscurile de sancțiuni

Armatorii nu sunt preocupați doar de siguranța echipajelor și a încărcăturilor. Există o altă dimensiune, mai puțin discutată public: cerințele iraniene pentru trecere, inclusiv plăți care ar putea expune companiile la riscuri de sancțiuni occidentale. Trump însuși a criticat joi Iranul pentru că face „o treabă foarte proastă” în ceea ce privește deschiderea strâmtorii — după ce cu o zi înainte declarase optimist că Hormuz e complet deschis. Contradicția nu e doar retorică: ea reflectă o realitate pe care Washington nu o controlează, indiferent de declarații.

Ceea ce nu apare în rapoartele oficiale: toate tranzitele observate au trecut prin coridorul nordic controlat de armata iraniană, nu prin căile tradiționale de shipping internațional. Iranul decide cine trece, când trece și pe unde trece. Și deocamdată, pe listă sunt doar „frații” și „prietenii” — Rusia, China, Irak. Restul lumii așteaptă.

Cine beneficiază de blocadă?

În timp ce navele japoneze, grecești și indiene stau la coadă în largul Emiratelor Arabe Unite, petrolierele rusești și chinezești circulă liber. Prețurile petrolului au rămas ridicate, beneficiind exportatorii care au acces privilegiat la piață. Coincidență că tocmai acum, când Occidentul încearcă să recâștige influență în Golf, Teheranul demonstrează că deține cheia unei artere prin care trece 20% din petrolul mondial?

Aproximativ 800 de nave rămân blocate în Golful Persic de la începutul conflictului din 28 februarie. Printre ele, supertankerul indian Desh Vibhor (lângă Ras Al Khaimah) și Desh Vaibhav (lângă Dubai), ambele încărcate complet și așteptând de la sfârșitul lui martie. Petrolierul saudit Jaham s-a deplasat spre est, către o zonă de așteptare lângă Dubai. Toți speră. Nimeni nu îndrăznește să forțeze trecerea.

Strâmtoarea Hormuz nu e doar o chestiune de shipping. E un test al puterii reale într-o lume în care hărțile se redesenează nu prin tratate, ci prin controlul resurselor. Și deocamdată, Iranul ține stiloul.