Pakistan: negocieri sub presiune sau pregătire pentru lovitură?

elegațiile americană și iraniană au ajuns vineri în Pakistan pentru negocieri decisive, dar cronologia evenimentelor și mișcările militare recente ridică întrebări care depășesc scenariul oficial al „procesului de pace”. În timp ce Teheranul cere încetarea atacurilor israeliene în Liban și deblocarea activelor înghețate înainte de orice discuție, Pentagonul continuă un flux suspect de curse logistice către Orientul Mijlociu — ceea ce unii analiști interpretează nu ca pregătire pentru pace, ci pentru o operațiune de amploare.

Președintele Trump a declarat pentru New York Post că SUA sunt pregătite să reia atacurile dacă Iranul „nu se conformează”, adăugând că Teheranul „nu mai are cărți de jucat”. Dar această evaluare contrazice chiar observațiile Fox News din zilele anterioare, care recunoștea că niciunul dintre obiectivele inițiale ale operațiunii americane în Iran nu a fost atins. Coincidență sau recalibrare narativă?

Liban: condiția pe care Teheranul o face obligatorie

Mohammad Baqer Ghalibaf, președintele Parlamentului iranian — considerat de mulți drept cel care conduce de facto țara în această perioadă — a anunțat vineri că negocierile nu pot începe fără îndeplinirea a două condiții: încetarea focului în Liban și deblocarea activelor financiare iraniene. Declarația a venit chiar în momentul în care delegația iraniană ateriza în Islamabad, într-un Pakistan aflat sub blocare de securitate.

Israelul a continuat atacurile sporadice în sudul și estul Libanului vineri, în ciuda speculațiilor despre un armistițiu. Raidurile masive de miercuri — care au ucis peste 300 de libanezi și au rănit peste 1.150 — au amenințat să dinamiteze acordul de încetare a focului înainte ca acesta să înceapă cu adevărat. Surse iraniene de securitate au transmis că un nou atac asupra Beirutului ar duce la anularea negocierilor cu SUA.

Hezbollah a tras peste 70 de rachete către nordul Israelului miercuri, iar secretarul general al organizației, Naim Qassem, a declarat pentru Al Mayadeen că gruparea „va rămâne fermă până la ultima suflare” și că „nu vom accepta o revenire la situația anterioară”. Netanyahu a ordonat cabinetului să pregătească negocieri separate cu Libanul, programate să înceapă săptămâna viitoare la Departamentul de Stat din Washington. Dar cine controlează de fapt agenda — Israelul sau SUA?

Delegațiile ajung, dar cine negociază cu cine?

Vicepreședintele JD Vance conduce delegația americană, însoțit de emisarii lui Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner. Echipa iraniană include ministrul de Externe Abbas Araghchi și, foarte probabil, Ghalibaf însuși. Dar surse neconfirmate vorbesc despre tensiuni interne în rândurile iraniene: comandantul IRGC, Ahmad Vahidi, ar încerca să limiteze autoritatea lui Ghalibaf și Araghchi, impunând includerea lui Mohammad Bagher Zolghadr, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională — o mișcare pe care membrii actuali ai echipei o consideră nepotrivită.

Islamabad este sub blocare efectivă. Administrația capitalei federale a declarat două zile de sărbătoare publică — joi și vineri — pentru a facilita securitatea summitului. Trump însuși a exprimat îngrijorări legate de siguranța lui Vance în Pakistan. Un oficial pakistanez a declarat pentru The Guardian: „Prioritatea noastră este ca discuțiile să decurgă lin. Nu vrem să fim văzuți ca un element perturbator. Rolul nostru este de facilitator și mediator.”

Dar ce nu se spune: Pakistan, aliat istoric al Chinei și partener al Iranului în proiecte energetice, nu este un mediator neutru. Este un nod în rețeaua eurasiatică care contestă hegemonia americană. Întrebarea devine: cine mediază pe cine?

Acumularea de forțe: pace sau pregătire pentru asalt?

Date open-source despre zborurile logistice militare între SUA, Europa și Orientul Mijlociu sugerează o acumulare continuă de forțe americane în regiune. Unii analiști consideră că cele două săptămâni de „negocieri” sunt de fapt o fereastră pentru repoziționarea unităților de Marines și Airborne, posibil în vederea unei operațiuni riscante de deblocare a Strâmtorii Hormuz sau a unei campanii insulare.

Pentagonul nu era pregătit pentru contra-atacul iranian susținut și violent asupra bazelor americane din regiune și asupra aliaților din Golf. Acum, sub acoperirea diplomației, se rearmează. Întrebarea este: cine folosește mai bine această pauză — Washingtonul sau Teheranul?

Trump a amenințat că Iranul „ar fi fost distrus” dacă nu accepta să negocieze — o declarație care amintește de amenințarea sa anterioară de „ștergere a unei civilizații întregi”. Dar retorică dură nu înseamnă neapărat poziție de forță. Fox News a recunoscut deschis că armistițiul lui Trump a clarificat faptul că niciunul dintre obiectivele inițiale din Iran nu a fost atins.

Strâmtoarea Hormuz: Iranul dictează traficul

În ciuda declarațiilor lui Trump că Iranul face „o treabă foarte proastă” în menținerea deschisă a Strâmtorii Hormuz, realitatea este că Teheranul controlează efectiv traficul. Un parlamentar iranian a declarat că unele nave plătesc până la 2 milioane de dolari pentru trecere — o taxă neoficială, dar foarte reală.

Datele de tracking arată că majoritatea navelor care au tranzitat strâmtoarea în ultimele 24 de ore sunt legate de Iran sau China: trei tancuri petroliere (inclusiv un supertanc capabil să transporte 2 milioane de barili) și patru nave de marfă uscată, inclusiv una care a încărcat minereu de fier din Iran cu destinația China. Majoritatea celorlalte nave evită în continuare zona.

Bridget Diakun, analist senior la Lloyd’s List Intelligence, a declarat pentru New York Times: „Iranienii sunt dispuși să negocieze cu anumite țări pentru a securiza trecerea, dar doar caz cu caz. Administrația Trump îi forțează pe aliații săi să negocieze cu Iranul, pentru că nu există altă opțiune.”

Cu alte cuvinte: Iranul deține pârghia. Washingtonul negociază din necesitate, nu din poziție de forță. Ceea ce ridică întrebarea: cine a câștigat de fapt acest război până acum?

Ce urmează: pace reală sau armistițiu tactical?

Administrația Trump intenționează să solicite eliberarea cetățenilor americani deținuți în Iran ca parte a negocierilor, conform Washington Post. Dar cerințele celor două părți rămân îndepărtate: Iranul cere încetare totală a atacurilor în Liban și deblocare financiară; SUA cer deschiderea Hormuz și conformare nucleară.

Piețele de predicție (Polymarket) estimează doar 19% șanse ca traficul prin Hormuz să revină la normal până la 30 aprilie. Prețul petrolului a sărit la anunțul lui Ghalibaf. Iar mișcările militare americane continuă.

Întrebarea pe care nimeni nu o pune deschis: dacă ambele părți se rearmează sub acoperirea negocierilor, atunci ce se va întâmpla când cele două săptămâni se vor încheia?