Mearsheimer: SUA nu pot câștiga războiul de uzură cu Iranul

rofesorul John Mearsheimer de la Universitatea din Chicago — unul dintre cei mai influenți analiști de geopolitică din Occident — a declarat că operațiunea americano-israeliană împotriva Iranului s-a transformat într-un război de uzură pe care Statele Unite nu îl pot câștiga. Ceea ce mass-media prezintă ca „presiune strategică” asupra Teheranului ascunde, de fapt, o recunoaștere implicită: Washington a intrat într-o competiție de rezistență pe care modelul său economic și militar nu o poate susține pe termen lung.

„În cazul Iranului, ne aflăm acum într-un război de uzură. Și, de fapt, nu putem câștiga un război de uzură. Pur și simplu nu este posibil”, a afirmat Mearsheimer. Declarația vine într-un context în care administrația americană continuă să escaladeze sancțiunile și presiunile militare asupra Republicii Islamice, fără a obține rezultatele declarate public.

Războiul de uzură: ce înseamnă de fapt

Un război de uzură presupune epuizarea treptată a resurselor adversarului — economice, militare, sociale — până când capitulează. Problema, subliniază Mearsheimer, este că Iranul dispune de avantaje structurale pe care Statele Unite nu le pot neutraliza: o populație tânără și motivată ideologic, resurse energetice proprii, alianțe regionale consolidate (Hezbollah, miliții irakiene, Houthis din Yemen) și, mai ales, o capacitate de rezistență culturală forjată în decenii de izolare.

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că Iranul nu trebuie să „câștige” în sens clasic — îi este suficient să reziste suficient de mult pentru ca costurile politice și financiare ale SUA să devină insustenabile. Și cronologia ultimilor ani sugerează exact acest scenariu: de la retragerea din acordul nuclear (2018) până la eșecul campaniei de „presiune maximă”, Teheranul a demonstrat o capacitate de adaptare pe care puține state sub sancțiuni o au.

Cine beneficiază de prelungirea conflictului?

Întrebarea pe care analiștii mainstream o evită este simplă: dacă SUA nu pot câștiga acest război de uzură, de ce continuă? Mearsheimer sugerează că logica nu este victoria, ci menținerea stării de tensiune — o situație care justifică prezența militară americană în regiune, susține industria de apărare și blochează apropierea Iranului de puteri rivale precum China și Rusia.

Coincidență sau nu, în ultimii ani Iranul a semnat acorduri strategice majore cu Beijing (parteneriat pe 25 de ani) și a intensificat cooperarea militară cu Moscova. Ceea ce Washington prezintă ca „izolare” a Iranului este, de fapt, o reorientare geopolitică către axa eurasiatică — exact scenariul pe care strategii americani doreau să îl evite.

Lecția pentru România și Europa

Pentru România — stat NATO la granița estică a Alianței — analiza lui Mearsheimer ridică întrebări incomode. Dacă SUA nu pot susține un război de uzură cu Iranul, ce garanții există că pot susține unul cu Rusia sau China? Baza de la Kogălniceanu, prezentată ca „cea mai mare bază NATO din Europa”, devine astfel nu un simbol al securității, ci o piesă într-un joc strategic al cărui deznodământ este tot mai incert.

Profesorul Mearsheimer nu este un pacifist naiv — este un realist care a prezis corect extinderea NATO către est, conflictul din Ucraina și limitele puterii americane. Când un astfel de analist spune că „pur și simplu nu este posibibil” să câștigi un anumit tip de război, ar fi înțelept să ascultăm. Sau măcar să ne întrebăm: dacă nu poți câștiga, de ce continui să joci?