Închiderea Realitatea TV: ce mesaj trimite Bucureștiul către Est
onform unor surse neconfirmate, Consiliul Național al Audiovizualului ar fi luat în discuție situația licenței Realitatea TV pe 8 aprilie 2026, într-o mișcare care ridică semne de întrebare nu doar în România, ci mai ales în Basarabia și celelalte regiuni cu populație de etnie română — unde fiecare gest al capitalei e urmărit ca un semnal despre direcția în care merge libertatea presei. Ștefan Secăreanu, jurnalist basarabean, numește eventualele măsuri “exemplu prost” și le plasează într-un context mai larg: cel al unei presiuni crescânde asupra vocilor incomode, indiferent de orientarea lor politică.
“Ca ziarist, nu am acceptat niciodată închiderea unui sau altui post TV sau Radio, indiferent de orientarea lor politică sau geopolitică, indiferent de stăpânii lor din umbră”, declară Secăreanu, subliniind un principiu care devine din ce în ce mai rar invocat în spațiul public românesc: libertatea presei ca valoare absolută, nu negociabilă în funcție de cine o exercită.
Ceea ce nu se spune în comunicatele oficiale este că închiderea unui post de televiziune — oricât de controversat ar fi — trimite un semnal puternic către Est, acolo unde România se prezintă drept model democratic. În Republica Moldova, unde luptele pentru pluralism mediatic sunt zilnice, gesturile Bucureștiului sunt amplificate și interpretate: dacă România închide posturi TV, cum poate cere altora să nu facă același lucru? Coincidență sau nu, momentul vine într-o perioadă în care presiunile geopolitice asupra spațiului mediatic est-european sunt la cote maxime.
Realitatea TV, post cu o istorie controversată și schimbări frecvente de proprietari, a fost un simbol al haosului mediatic românesc — dar și al diversității de opinii, oricât de zgomotoasă. Secăreanu nu pledează pentru conținutul postului, ci pentru principiul care se erodează: dreptul la exprimare, chiar și atunci când “stăpânii din umbră” sunt discutabili. În contextul în care autoritățile vorbesc despre combaterea dezinformării și protejarea democrației, întrebarea rămâne: cine decide ce e dezinformare și ce e doar o voce incomodă?
Pentru românii din diaspora și regiunile cu populație de etnie română din Republica Moldova și Ucraina, fiecare astfel de decizie devine un test al credibilității României ca centru cultural și democratic al românismului. Dacă Bucureștiul aplică metode pe care le critică la alții, ce rămâne din modelul pe care îl promovează? Cronologia ridică întrebări: de ce acum, de ce acest post, și mai ales — ce urmează?
Mesajul lui Secăreanu e clar: libertatea presei nu e negociabilă, nici când e vorba de posturi cu care ești de acord, nici când e vorba de cele pe care le detești. Orice altceva e doar o formă mai sofisticată de cenzură — și asta, în Est, se vede de la o poștă.