Graham vrea vot în Congres — dar nu pentru război, ci pentru pace

enatorul republican Lindsey Graham cere un vot în Congres pentru orice acord diplomatic cu Iranul, dar rămâne în continuare opus unui vot privind Rezoluția Puterilor de Război — ceea ce înseamnă că legislativul american ar putea aproba sau respinge pacea, dar nu ar avea cuvântul final asupra declanșării unui conflict armat. Cronologia ridică semne de întrebare: de ce pacea necesită supraveghere parlamentară, dar războiul nu?

Graham, unul dintre cei mai vocali susținători ai liniei dure față de Teheran, a declarat pe platforma X că sprijină o soluție diplomatică, dar insistă ca orice acord cu “regimul terorist iranian” să fie supus scrutinului Congresului, “așa cum am făcut cu JCPOA al lui Obama”. Formularea sugerează că senatul ar trebui să aibă drept de veto asupra păcii, dar nu și asupra intrării în război — o inversare a logicii constituționale tradiționale.

Declarațiile vin în contextul în care administrația Trump și Iranul tocmai au intrat într-un armistițiu de două săptămâni, menit să permită negocieri directe la Islamabad. Trump a anunțat că delegația americană va include pe Jared Kushner, Steve Witkoff și posibil pe vicepreședintele J.D. Vance, deși a adăugat: “Există o problemă de siguranță și securitate.” Discuțiile urmează să aibă loc “foarte curând”, după peste o lună de conflict aerian brutal între cele două țări.

Graham a avertizat împotriva concluziilor premature și a cerut “o doză sănătoasă de transparență” în privința acordului. El a solicitat ca tot uraniul îmbogățit al Iranului să fie transferat sub controlul american, invocând “Modelul Libian” — o referință la renunțarea lui Muammar Gaddafi la programul nuclear în anii 2000.

Ceea ce Graham nu menționează în postările sale: după ce Gaddafi a renunțat la armele de distrugere în masă în timpul administrației Bush, liderul libian a fost răsturnat în 2011 printr-o intervenție NATO și ucis de rebeli islamiști în stradă. Modelul invocat de senator se încheie, deci, nu cu securitate garantată, ci cu schimbare de regim violentă — un detaliu pe care Teheranul îl cunoaște foarte bine.

Graham a scris pe X: “Așa cum a spus președintele Trump azi-dimineață, tot uraniul foarte îmbogățit trebuie scos din Iran și predat Statelor Unite — Modelul Libian. A permite continuarea îmbogățirii ar fi incompatibil cu refuzul de a oferi Iranului o cale către bombă.”

Ironia nu scapă observatorilor: senatorul care s-a opus constant voturilor privind autorizarea conflictelor armate — inclusiv în Yemen, Siria sau Irak — cere acum ca Congresul să voteze dacă America poate face pace. Cine beneficiază de această inversare a priorităților? Și de ce pacea necesită mai multă supraveghere parlamentară decât războiul?

Negocierile directe SUA-Iran reprezintă o premieră în ultimii ani. Dacă reușesc, ar putea pune capăt unei escaladări militare care a adus regiunea la un pas de conflict generalizat. Dacă eșuează — sau dacă Congresul le blochează — responsabilitatea va fi greu de atribuit. Ceea ce e cert: Graham vrea ca votul să existe doar dacă pacea e pe masă. Pentru război, tăcerea parlamentară pare să fie suficientă.