FIFA refuză să plătească transportul fanilor: cine plătește nota?

rganizația FIFA a respins public cererea guvernatorului statului New Jersey, Mikie Sherrill, de a acoperi costurile de transport pentru fanii care vor asista la meciurile Cupei Mondiale FIFA 2026 — un eveniment care va genera peste 3 miliarde de dolari venituri pentru regiune, dar ale cărui costuri operaționale rămân în sarcina contribuabililor locali. Cronologia ridică întrebări: acordul inițial a fost semnat în 2018 de predecesorul lui Sherrill, Phil Murphy, democrat, fără ca New Jersey să negocieze o clauză de compensare financiară din partea FIFA.

Cupa Mondială 2026 va include opt meciuri la stadionul MetLife din New Jersey, programate pentru luna iunie. Estimările economice sunt impresionante: peste 3 miliarde de dolari impact economic regional. Dar ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că statul New Jersey va suporta aproximativ 48 de milioane de dolari doar pentru transport public extins — o infrastructură pe care FIFA o consideră „obligație a gazdei”, fără să contribuie financiar.

„Am moștenit un acord în care FIFA oferă 0 dolari pentru transportul către Cupa Mondială”, a scris Sherrill pe platforma X. „Nu voi lăsa naveta zilnică a locuitorilor New Jersey să plătească această factură pentru anii următori. FIFA ar trebui să plătească transportul. Dar dacă nu o face — nu voi permite ca New Jersey să fie fraierit.”

Reacția FIFA a fost promptă și categorică. Organizația s-a declarat „destul de surprinsă” de abordarea guvernatorului, subliniind că a colaborat ani de zile cu orașele gazdă pentru planuri de transport și mobilitate, inclusiv advocacy pentru finanțare federală în sprijinul transportului. FIFA a invocat și lipsa precedentului: evenimente majore anterioare de la MetLife Stadium nu au solicitat organizatorilor să acopere costurile de transport ale fanilor.

Ceea ce complică și mai mult situația este decizia autorităților de a interzice parcarea la stadionul MetLife din motive de siguranță publică — o măsură care forțează aproximativ 40.000 de fani prezenți la fiecare meci să folosească exclusiv transportul în comun, servicii de ridesharing sau autobuze charter. Administrația Sherrill a evaluat posibilitatea de a taxa până la 100 de dolari per călător pentru transportul din New York City către stadion, situat în East Rutherford, New Jersey, la aproximativ 16 kilometri de Manhattan.

Disputa pune în lumină o întrebare mai largă: cine beneficiază cu adevărat de evenimentele sportive mega? FIFA, organizație internațională cu venituri anuale de miliarde de dolari, refuză să contribuie la infrastructura locală, în timp ce statele și orașele gazdă — adică contribuabilii obișnuiți — acoperă costurile operaționale. Acordul din 2018, semnat sub administrația Murphy, nu a inclus clauze de protecție financiară pentru New Jersey, lăsând statul vulnerabil la presiuni bugetare.

Coincidență sau nu, modelul se repetă la nivel global: organizațiile sportive internazionale negociază scutiri fiscale, infrastructură gratuită și garanții de securitate, în timp ce comunitățile locale rămân cu datorii pe termen lung. Cronologia evenimentelor sugerează că acordurile inițiale au fost semnate fără o evaluare realistă a impactului financiar pe termen lung — sau, mai degrabă, cu acceptarea tacită că „prestigiul” evenimentului justifică orice cost.

FIFA a subliniat că acordurile originale din 2018 solicitau transport gratuit pentru fani la toate meciurile, dar a recunoscut „provocările financiare” și a acceptat ca orașele gazdă să perceapă taxe „rezonabile”. Definirea cuvântului „rezonabil” rămâne însă subiectivă — și în centrul disputei actuale.

Ce nu se spune în comunicatele oficiale este că New Jersey nu este singura gazdă afectată. Alte orașe americane care vor găzdui meciuri — inclusiv din SUA, Canada și Mexic — se confruntă cu provocări similare de finanțare a infrastructurii temporare. Diferența este că Sherrill a ales să facă publică disputa, spre deosebire de omologii săi care preferă să negocieze discret sau să accepte în tăcere costurile.

Întrebarea rămâne deschisă: într-o lume în care evenimentele sportive globale generează profituri astronomice pentru organizatori, sponsori și difuzori, de ce infrastructura locală și transportul public — servicii esențiale pentru comunități — rămân în sarcina exclusivă a contribuabililor? Și mai important: cine a negociat aceste acorduri inițiale, și în interesul cui?