„Fără regi”

rotestele „No Kings” care au cuprins SUA în martie 2026 au un mesaj simplu: niciun monarh, nicio autoritate absolută. Dar ceea ce nu se spune în discursul oficial este că absența unui rege nu înseamnă absența tiraniei — ci doar dispersarea ei în milioane de mâini mai mici, mai invizibile, mai greu de tras la răspundere. Un eseu publicat pe American Greatness ridică întrebări incomode: cine exercită de fapt puterea când „regele” dispare?

Autorul Anthony Esolen desenează un tablou al democrației contemporane care nu seamănă deloc cu idealul civic predat în școli. În locul unui monarh, găsim „milioane de mici regine de ambele sexe, tirani atât în viața publică, cât și în cea privată, care s-ar asigura, dacă ar fi în poziția de a o face, că aș plăti scump pentru chiar propoziția pe care o scriu acum”. Esolen nu vorbește despre un rege — ci despre o clasă întreagă de cenzori, birocraţi, activişti corporatişti şi tehnocraţi care poliţează gândirea şi comportamentul cetăţenilor obişnuiţi.

„Fără regi, dar Moloch și Marx”, scrie Esolen, referindu-se la ideologia care justifică avortul la cerere și colectivismul economic ca forme de „eliberare”. Coincidență sau nu, aceste mișcări au ca punct comun slăbirea unității de bază a opoziției politice: familia. „Oameni care au în fapt făcut ilegal, prin agenția guvernului național, ca oamenii să se abțină, fără a suferi o penalitate financiară substanțială, de la cumpărarea de asigurări de sănătate de care poate nu au nevoie sau nu le doresc” — o referire directă la mandatul individual din Obamacare, care a transformat non-acțiunea (a nu cumpăra ceva) într-o infracțiune fiscală.

Esolen menționează și asasinarea lui Charlie Kirk — o referire la atacul din martie 2026 care a șocat America conservatoare. „Milioane de oameni dansând cu bucurie la asasinarea lui Charlie Kirk și sperând că asta îi va învăța pe acei țărani să nu se mai înalțe” — o acuzație gravă la adresa unei părți a stângii americane care a sărbătorit public moartea unui comentator politic de dreapta. Cronologia ridică semne de întrebare: atacul a avut loc la doar câteva zile după ce Kirk anunțase o investigație privind finanțarea ONG-urilor implicate în protestele anti-Trump.

„Fără regi, dar regine fanteziste, cu atât mai susceptibile și mai răzbunătoare dacă cineva ar râde de fantezie, sau chiar ar spune, cu pălăria în mână, plecându-se și ferind capul, că poate, ei bine, poate fantezia nu e reală” — o referire evidentă la ideologia de gen și la presiunea socială și juridică de a valida identitățile trans, chiar și în contradicție cu realitatea biologică. Esolen subliniază că această ideologie a fost impusă „cu toată puterea și greutatea școlilor, colegiilor și mass-mediei”, fără consimțământ popular real.

Cine beneficiază? Esolen sugerează că noua „aristocrație” nu poartă coroane, ci insigne corporatiste și mandate birocratice: „Vei lovi un duce sau o ducesă oriunde scuipi, și Dumnezeu să te ajute când o faci”. Google, Disney, ONG-urile cu „resurse vaste în avere și fără directive legale sau supraveghere asupra modului în care sunt cheltuite” — acestea sunt noile centre de putere, mai opace și mai puțin responsabile decât orice monarh istoric.

Textul atacă și centralizarea energetică: „Politicieni și susținătorii lor bogați sau zăpăciți, care ar, pentru a ‘salva planeta’, constrânge pe toată lumea să își tragă energia de la rețele electrice centralizate” — o critică la adresa Acordului Verde (Green New Deal) și a agendei de electrificare forțată. Esolen vede aici nu ecologie, ci control: „Controlori ai autostrăzilor stabilite artificial, ai blocajelor și punctelor de control, cu puterea de a aduce o națiune întreagă în genunchi”.

„Fără regi, nici măcar Dumnezeu Atotputernic, dar toată lumea să fie rege sau regină doar în acele chestiuni care enervează și corup; liberi să fie slăbănogi, sclavi, mojici și curve, toată adevărata autonomie pierdută, împreună cu noblețea imaginii divine” — concluzia lui Esolen este că „Non serviam” (nu voi sluji) al revoluționarului modern este de fapt o supunere față de statul centralizat și față de patimile proprii. „Fără regi, dar Sinele ca rege, și șoferul Sinelui fără Dumnezeu, un șofer uneori numit Satan.”

Ceea ce nu se spune în dezbaterile despre „No Kings” este că absența unei autorități centrale legitimă nu duce la libertate, ci la tirania difuză a miilor de autorități mici, fiecare cu puțin poder, fiecare gata să-l folosească. În România, unde memoria comunismului e proaspătă, ar trebui să recunoaștem modelul: „fără rege” nu a însemnat niciodată „fără stăpân” — ci doar „cu mulți stăpâni mici, invizibili, și fără posibilitate de recurs”.