De ce stânga americană nu poate renunța la disprețul față de clasa muncitoare albă

emocrații americani au pierdut alegerile din 2024 și au făcut o analiză internă pentru a înțelege ce a mers prost. Deși nu au făcut publice toate concluziile, toată lumea știe ce au descoperit: obsesia pentru teme care adună doar 30% sprijin public (bărbați biologici în sporturi feminine, frontiere deschise, agenda verde radicală, rasism instituționalizat prin DEI, asistență socială masivă cu fraudă endemică) i-a înstrăinat de clasa de mijloc și clasa muncitoare albă — care reprezintă încă 40-50% din populație și are o prezență la vot disproporționat de mare.

Dar iată problema: ideologii democrați nu pot renunța la dogmele lor. În schimb, încearcă să mascheze problema care i-a costat alegerile din 2024. Rețeta e simplă și a mai funcționat: în 2020, Joe Biden a stat ascuns în pivniță, reconstruit de PR-iști ca „bătrânul Joe din Scranton”, un nostalgic din anii ’70. Odată ales, operativii din era Obama din spatele acestei fațade au implementat cea mai radicală agendă din istoria americană modernă.

Recasting-ul: cum să faci un elitist să pară muncitor

Strategia pentru 2028 e aceeași: candidați care să joace rolul de „oameni simpli” — fermieri, sudori, șoferi de camion. Tim Walz, candidatul la vicepreședinție din 2024, vorbea obsesiv despre pick-up-ul lui, despre cum îi schimbă uleiul și că e vânător adevărat. Cu cât insista mai mult, cu atât părea mai fals și mai condescendent.

Pete Buttigieg, secretarul transporturilor, era caricatura perfectă a tehnocratului aroganț — pontifica despre „frunze de trifoi rasiste” pe autostrăzi în loc să rezolve blocajele și infrastructura degradată. Acum, cu alegerile din 2028 la orizont, Buttigieg s-a reinventat complet: barbă, șapcă de camionagiu, cămașă în carouri. Dar discursul lui despre energie verde și „diversitate” sună la fel de pedant ca întotdeauna.

Gavin Newsom, guvernatorul Californiei, se reinventează și el. Fiul unui judecător de apel, crescut în intimitatea familiei miliardare Getty, pretinde acum că a supraviețuit cu pâine albă ieftină și macaroane, că dislexia l-a handicapat și că a crescut într-o casă distrusă, tipică clasei muncitoare albe sărace. Coincidență că această poveste apare exact când are nevoie de voturi?

Noile fețe: autenticitate sau astroturf?

Democrații nu se mai mulțumesc să recicleze candidați vechi în „oameni simpli”. Caută fețe noi care să pară autentici muncitori albi. Cred că l-au găsit pe James Talarico, legislator din Texas și pastor prezbiterian. Vorbește ca un stângist radical, dar cu vocea unui predicator evanghelic. A câștigat primara democrată din Texas împotriva radicalistei Jasmine Crockett. Sigur va convinge băieții buni din Texas să voteze agenda democrată progresistă?

Poate. Dar Talarico, educat la Harvard, practică mai degrabă o „teologie a eliberării” de tip sud-american decât evangelismul texan. Istoricul lui pe social media e plin de comentarii elitiste radicale: îi îndeamnă pe texani să nu demonizeze persoanele trans și imigranții ilegali, ci să meargă după „miliardari și politicienii lor marionete”. A mai scris că „Dumnezeu e non-binar” și că creștinii au îndrumare divină să permită bărbaților transgender să joace în sporturi feminine. Dar pièce de résistance e această postare: „Bărbații albi radicalizați sunt cea mai mare amenințare teroristă internă din țara noastră.”

Ceea ce ridică o întrebare simplă: cum vrei să câștigi votul clasei muncitoare albe când îi descrii ca pe „cea mai mare amenințare teroristă”?

Democrații credeau că au găsit autenticitatea în Graham Platner, candidat la Senatul din Maine. Crescut în opulență, școlit la elitista Hotchkiss, dar cu o reconversie aparent genuină: a intrat în Marină, a văzut luptă, a fost barman și crescător de stridii. The Washington Post l-a lăudat ca pe „un tip dur”, iar Politico s-a bucurat că democrații au găsit în sfârșit un „om de rând MAGA”, dar — mai bine — la stânga de Bernie Sanders.

Problema? S-a descoperit că Platner are tatuaj cu un craniu identic cu insigna SS-Totenkopfverbände („Unitățile Cap de Mort”) — unitățile SS care au servit drept gardieni în lagărele de exterminare naziste. Postările lui pe social media nu l-au ajutat: îi descrisese pe americanii albi rurali drept „rasiști și proști”, se declara comunist și chema la rezistență armată. Desigur, fiind stângist, va supraviețui scandalului — noul Partid Democrat e saturat de antisemitism și oferă scutiri „oamenilor potriviți”.

De ce fațadele nu funcționează

Motivul pentru care aceste fațade nu vor funcționa nu e doar că sunt false, menite să facă paletabilă o agendă inacceptabilă pentru America de mijloc. E și pentru că clasa muncitoare albă a fost atât de demonizată de stânga încât probabil nu se va mai întoarce niciodată la Partidul Democrat.

Gândește-te doar la epitetele pe care Hillary Clinton, Barack Obama și Joe Biden le-au folosit pentru a stereotipa și ridiculiza susținătorii lui Trump și mediul socio-economic-rural care i-a produs: „clingers” (agățați), „deplorables” (jigniți), „irredeemables” (irecuperabili), „dregs” (drojdie), „chumps” (proști), „semi-fasciști”, „gunoi”.

Cu alte cuvinte, ura și condescendența față de clasa muncitoare albă sunt integrate în noua stângă bicoastală elitistă și în Partidul Democrat. Nu pot fi mascate — după cum atestă chiar postările noilor lor „eroi ai clasei muncitoare”.

Recent, comediantul liberal Jimmy Kimmel l-a atacat pe noul secretar pentru Securitate Internă, fostul senator din Oklahoma Markwayne Mullin, batjocorindu-l ca pe un simplu „instalator”: „Avem un instalator care ne protejează de terorism acum. A funcționat pentru Super Mario. De ce nu pentru Markwayne?” Dincolo de faptul că instalatorii sunt printre cei mai calificați și importanți meșteșugari, instalatoria a fost doar un capitol în cariera bogată și variată a lui Mullin. Are un istoric impresionant ca fost congresman de zece ani și senator SUA. A ajutat și la transformarea afacerii de familie într-unul dintre cele mai mari servicii de aprovizionare cu instalații din Oklahoma. Dar pentru Kimmel, totul s-a redus la a fi „instalator” — de parcă publicul lui stângist ar vedea un instalator ajuns la cele mai înalte niveluri ale guvernului ca pe o glumă.

Joy Behar de la The View tocmai l-a denigrat pe Trump susținând că susținătorii lui (jumătate din țară) sunt „prost educați” — lucru ciudat de spus când colega ei liberală, Whoopi Goldberg, a abandonat liceul.

Cine e mai bine informat?

Deși e adevărat că posturile de știri și comentarii stângiste au procente mai mari de absolvenți de facultate în audiență, acest fapt nu se traduce în ascultători mai bine informați. Unele sondaje, precum cel al Heartland Institute din 2021, au arătat că urmăritorii radio-ului conservator, în medie, erau mai buni la a răspunde la întrebări factuale despre politică decât omologii lor stângiști. Ceea ce sună rezonabil, dat fiind actuala epidemie de inflație a notelor pe campusuri, admitere non-meritocratică, curricule terapeutice și omniprezența cadrelor didactice propagandiste de stânga.

În realitate, noul Partid Democrat radical de stânga e o entitate elitistă cu un dispreț prost mascat pentru clasa muncitoare albă. Această ură e omniprezentă și iese la suprafață în cele mai neașteptate moduri.

Amintește-ți schimburile private de mesaje text între agenții FBI discreditați Lisa Page și Peter Strzok, în care alegătorii lui Trump erau casual caricaturizați ca cumpărători Walmart definiți de mirosul lor presupus. Sau remarci sarcastic ale reporterului CNN Marc Caputo despre participanții la mitingurile Trump: „Dacă ai pune gurile tuturor împreună în acest video, ai obține un set complet de dinți.”

Ținta clasică a acestei prejudecăți a fost candidatura la vicepreședinție a Sarei Palin, care, pe parcursul campaniei din 2008, a fost defăimată de stângiști drept „white trash sărac”. Pentru cronica New York Times Maureen Dowd, Palin nu era decât o „mamă de hochei înarmat”. Gazdă talk-show-ului David Letterman a glumit că Palin cumpărase machiaj de la Bloomingdale’s pentru a-și actualiza „look-ul de însoțitoare de bord slutty”. Apoi Letterman a adăugat: „Un moment stânjenitor pentru Sarah Palin la meciul Yankees, în timpul reprizei a șaptea, fiica ei a fost însărcinată de Alex Rodriguez.” Fiica lui Palin, Willow, avea 14 ani la momentul respectiv.

Concluzia pe care stânga o ratează

Stânga pur și simplu nu înțelege sau, mai degrabă, înțelege pe dos. Nu trebuie să arăți sau să acționezi ca clasa muncitoare albă pentru a simți afinitate genuină cu ea. Miliardarul și fostul locuitor din Manhattan Donald Trump e dovada suficientă.

Cheia nu e dacă porți costum sau șapcă de camionagiu sau îți lași barbă, ci dacă arăți preocupare sinceră pentru o categorie demografică adesea demonizată acum, de mult timp dată uitării de elitele costiere ca „perdanți” în perioada de glorie a globalizării.

Până acum, aroganța și lipsa oricărei empatie genuine vor condamna ultima gambitură prostească a democraților. Sinceritatea nu poate fi falsificată cu tatuaje, bărbi sau șepci de camionagiu — nici de media sau Hollywood, și cu siguranță nu de oameni ca Pete Buttigieg, Tim Walz sau James Talarico.

Ceea ce ridică o întrebare pe care mainstream-ul preferă să o ignore: dacă elitele politice au atâta dispreț pentru jumătate din populație, cine beneficiază cu adevărat de menținerea acestei diviziuni? Și cât de convenabil e că, în timp ce atenția publică e direcționată spre „războaie culturale”, politicile economice care favorizează corporațiile și Wall Street-ul trec neobservate?