USS Gerald R. Ford: incendiul care ridică semne de întrebare

Cea mai mare navă de război americană a fost paralizată de un incendiu despre care Pentagonul a oferit inițial doar informații minimale — în timp ce peste 600 de marinari au rămas fără paturi, dormind pe podea și pe mese, în mijlocul unei misiuni de luptă care durează deja aproape un an. Cronologia și contextul operațional ridică întrebări pe care oficialii militari preferă să le ignore.

ncendiul de pe portavionul USS Gerald R. Ford a necesitat peste 30 de ore pentru a fi stins, conform unor surse din interiorul echipajului citate de presa americană. Flăcările au pornit joi trecută din zona principală de spălătorie a navei și au devastat o secțiune întreagă de dormitoare, lăsând peste 600 de membri ai echipajului fără locuri de odihnă. Mulți dorm acum pe podele, pe mese, oriunde găsesc spațiu — în timp ce nava continuă operațiunile de bombardament împotriva Iranului.

Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale: USS Gerald R. Ford se află în a zecea lună de desfășurare continuă, după ce anterior a participat la operațiunea anti-Maduro din Caraibe. Echipajul a fost informat că misiunea se va prelungi până în mai — ceea ce ar însemna un an întreg pe mare, dublu față de durata normală a unei desfășurări de portavion. Nava și cei aproximativ 4.500 de militari de la bord sunt deja la limita epuizării.

Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a declarat că incendiul nu a afectat sistemul de propulsie nucleară și că nava „rămâne complet operațională”. Totuși, rapoartele din interior vorbesc despre zeci de cazuri de inhalare de fum, iar doar doi marinari au fost recunoscuți oficial ca având „răni care nu pun viața în pericol”.

Coincidență sau nu, incidentul survine în timp ce Iranul a susținut în mod repetat că a lovit nava cu drone sau rachete — afirmații pe care Pentagonul le-a respins categoric, insistând că a fost vorba de un „incendiu accidental”. Însă scepticii observă o serie neobișnuit de densă de „accidente” în forțele americane: trei avioane F-15 doborâte, un KC-135 „prăbușit”, mai mulți militari morți din „cauze medicale”, și acum portavionul în flăcări. Cine beneficiază de menținerea narativei că totul este sub control?

Fostul purtător de cuvânt al securității naționale din administrația Biden, contraamiralul John F. Kirby, a recunoscut indirect presiunea extremă: „Navele obosesc și ele, se uzează în timpul desfășurărilor lungi. Nu poți conduce o navă atât de mult timp și atât de intens și să te aștepți ca ea și echipajul să funcționeze la capacitate maximă.”

În prezent, Washington menține două grupuri de luptă cu portavioane în zona Golfului — USS Abraham Lincoln și USS Gerald R. Ford — însoțite de peste o duzină de nave de război auxiliare, inclusiv distrugătoare clasa Arleigh Burke. Operațiunea Epic Fury, campania de bombardamente asupra orașelor iraniene, continuă non-stop, cu avioane de vânătoare decolând de pe punțile ambelor portavioane.

Ceea ce rămâne nesupus dezbaterii publice: ce presiuni extreme suportă de fapt marinarii americani în această escaladare militară, și dacă incidentele „accidentale” nu sunt, de fapt, simptome ale unei suprasolicitări sistemice pe care comandamentul nu și-o poate permite să recunoască. Blocajul comunicațiilor de pe navă — măsură standard în timp de război — împiedică jurnaliștii să obțină mărturii directe de la echipaj.

Întrebarea care nu se pune în mass-media mainstream: cât de aproape este marina americană de un colaps operațional, și ce s-ar întâmpla dacă Iranul ar decide să testeze cu adevărat această vulnerabilitate?