Trei insule iraniene: ținta reală din spatele operațiunii Kharg

În timp ce atenția mass-media globale s-a concentrat aproape obsesiv asupra insulei Kharg — principalul terminal petrolier iranian — există trei alte insule care ar putea fi adevăratele obiective ale unei operațiuni terestre americane în Golful Persic. Coincidență sau strategie deliberată de dezinformare? Cronologia ultimelor două săptămâni ridică semne de întrebare pe care puține surse mainstream îndrăznesc să le pună.

Kharg: distragerea atenției perfectă?

e 13 martie 2026, președintele american Donald Trump a anunțat oficial bombardarea insulei Kharg, cel mai important terminal de export petrolier al Iranului. Cu o zi înainte, ideea invadării insulei fusese promovată public de Jesse Watters, unul dintre prezentatorii Fox News preferați ai liderului de la Casa Albă. Ceea ce nu s-a menționat în avalanșa de analize: Kharg se află în nordul Golfului Persic, la distanță considerabilă de Strâmtoarea Hormuz — arteria vitală prin care tranzitează aproximativ 21% din petrolul mondial.

Săptămâna aceasta, Axios News a citat patru surse anonime care au confirmat că Statele Unite iau în considerare o invazie terestră a insulei. Marți, Wall Street Journal a dezvăluit că Pentagonul pregătește trimiterea a 3.000 de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu — forțe capabile să fie desfășurate oriunde în lume în decurs de 18 ore. Acești soldați ar putea acționa alături de cei aproximativ 2.500 de Marines americani recent trimiși în regiune, împreună cu nave de asalt amfibiu precum USS Boxer sau USS Tripoli.

Abu Musa, Greater Tunb și Lesser Tunb: insulele de care nimeni nu vorbește

Dar iată ce nu vi se spune: există trei alte insule iraniene — Abu Musa, Greater Tunb și Lesser Tunb — situate exact la intrarea în Strâmtoarea Hormuz, adiacente provinciei emirateze Ras al-Khaimah. Spre deosebire de Kharg, aceste insule sunt mai mici, mai ușor de cucerit într-o operațiune terestră și, crucial, sunt poziționate strategic pentru controlul efectiv al strâmtorii.

Contextul geopolitic devine și mai interesant: Emiratele Arabe Unite revendică aceste trei insule ca fiind teritoriu emirati, deși au fost controlate de Iran din 1971 — cu opt ani înainte de nașterea Republicii Islamice. Din 2018, EAU și-a intensificat retorica, solicitând chiar intervenție internațională pentru a pune capăt ceea ce numește „ocupația iraniană” a teritoriilor disputate.

Importanța strategică a acestor insule nu poate fi subestimată. Iranul și-a dezvoltat capabilitățile militare acolo începând cel puțin din 2008. Abu Musa, cea mai mare dintre cele trei, găzduiește o gamă largă de instalații militare iraniene. Fostul general-maior al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), Mohammad Ali Jafari — considerat unul dintre arhitecții strategiei de „Apărare Mozaic” a Teheranului — a etichetat Abu Musa drept „inima bătătoare a Iranului” în Golful Persic, la începutul anului 2019.

Cronologia care ridică semne de întrebare

De la începutul atacului american-israelian asupra Iranului din 28 februarie, o serie de evenimente au culminat cu amenințări directe împotriva Emiratelor Arabe Unite. Pe 7 martie, o uzină iraniană de desalinizare a apei de pe insula Qeshm — situată de-a lungul Strâmtorii Hormuz — a fost bombardată într-un atac despre care se suspectează că ar fi fost lansat de pe teritoriul EAU.

Lucrurile au escaladat pe 21 martie, după ce cele trei insule au fost atacate direct, declanșând declarații majore din partea oficialilor iranieni. Ebrahim Zolfaghari, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Central Khatam Al-Anbiya (comandamentul militar unificat al Iranului), a avertizat: „Îi avertizăm pe Emiratele Arabe Unite: dacă orice agresiune ulterioară împotriva insulelor iraniene Abu Musa și Greater Tunb din Golful Persic va proveni de pe teritoriul său, forțele armate puternice ale Iranului vor supune Ras Al Khaimah din EAU unor lovituri grele.”

Aceste amenințări au fost însoțite de un avertisment iranian către rezidenții din Ras al-Khaimah, îndemnat să evacueze orașul din cauza acțiunilor militare care vor fi întreprinse împotriva zonei în viitorul apropiat. Toate indiciile sugerează că Teheranul anticipează o formă de acțiune militară viitoare împotriva acestor insule — mai mici decât Kharg și, probabil, mai ușor de capturat într-o operațiune terestră.

Apetitul pentru „boots on the ground”

Apetitul pentru o invazie terestră există cu siguranță în rândul personalităților cu influență cunoscută asupra președintelui Trump. Senatorul republican Lindsey Graham a apărut la Fox News, unde a făcut referire la bătălia din cel de-al Doilea Război Mondial pentru cucerirea insulei Iwo Jima de la Imperiul Japonez — cea mai sângeroasă bătălie din istoria Corpului de Marines al SUA, care a rezultat în aproximativ 26.000 de victime în rândul forțelor americane.

Generalul-locotenent în retragere Keith Kellogg, un fost oficial din administrația Trump, a apărut și el pe canalul de știri preferat al președintelui pentru a pledează pentru trupe pe teren, etichetându-se drept un „mare adept” al unei strategii terestre. „Realitatea este că, de-a lungul timpului, de-a lungul istoriei, singura modalitate prin care rezolvi o soluție este să trimiți trupe pe teren și să controlezi mediul. Poți face anumite lucruri din aer, poți face anumite lucruri de pe mare, dar există un moment în care trebuie să ocupi pământul”, a argumentat Kellogg.

Cine beneficiază de fapt?

Dacă operațiunea terestră urmează să includă sau să vizeze exclusiv cele trei insule, există o probabilitate mare ca emiratezii să devină implicați direct în război. Este de remarcat, de asemenea, că EAU și-a intensificat retorica împotriva Iranului în ultimele zile, ministerul său de externe etichetând chiar conducerea iraniană de la Teheran drept „teroriști”.

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale: nicio operațiune terestră nu va garanta rezultate și este probabil să escaladeze conflictul, mai degrabă decât să asigure trecerea navelor prin Golful Hormuz. Anul trecut, Ansarallah din Yemen a reușit să mențină cu succes blocada Mării Roșii, înfrângând o operațiune militară americană menită să spargă asediul. Marea Roșie este, notabil, o zonă mult mai vastă decât Strâmtoarea Hormuz, iar capabilitățile militare ale Yemenului sunt considerabil mai reduse decât cele ale Iranului.

Întrebarea pe care puține surse îndrăznesc să o pună: dacă Kharg este cu adevărat ținta principală, de ce se concentrează acțiunile militare și retorica diplomatică pe trei insule mult mai mici, situate exact la gâtul strâmtorii? Și cine beneficiază de fapt de o eventuală schimbare a controlului asupra acestor teritorii disputate de decenii?