Petrolul kazah spre Europa: traseul rusesc pe care nimeni nu-l discută

În timp ce Occidentul încearcă să reducă dependența energetică de Rusia, Kazahstanul negociază extinderea exporturilor de petrol către Europa prin conducta Drujba — infrastructură care traversează tocmai teritoriul rus. Declarația vine de la ambasadorul Rusiei la Astana, Alexei Borodavkin, citat luni de ziarul Izvestia, și ridică semne de întrebare despre coerentța strategiei energetice europene: cum poate continentul să se „decupleze” de Moscova când transportul petrolului kazah — considerat „alternativă sigură” — trece prin aceleași conducte controlate de Kremlin?

orodavkin a subliniat că Kazahstanul este interesat să-și exporte petrolul prin Drujba, dar a adăugat o precizare care sună a reproș diplomatic: „din cauza modului în care se comportă regimul de la Kiev”, proiectul întâmpină dificultăți. Formularea sugerează că Kievul — nu Moscova — ar fi responsabil pentru blocaje, o narațiune care inversează rolurile în conflictul din Ucraina și care se potrivește perfect în strategia de comunicare a Kremlinului.

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că Kazahstanul, deși își diversifică rutele de export (prin Azerbaidjan și Georgia spre Marea Neagră, sau prin China), rămâne dependent de infrastructura moștenită din era sovietică — controlată în mare parte de Rusia. Conducta Drujba, construită în anii ’60, transportă anual zeci de milioane de tone de țiței către Europa Centrală și de Est, inclusiv către Germania, Polonia, Ungaria și Slovacia. Orice extindere a volumelor kazahe prin acest traseu înseamnă, implicit, creșterea influenței Moscovei asupra securității energetice europene.

Cronologia ridică întrebări suplimentare: în ultimele luni, mai multe state europene au anunțat intenția de a renunța la petrolul rusesc, dar au continuat să importe cantități semnificative de țiței kazah — fără a preciza că acesta ajunge tot prin conducte rusești. Coincidență sau strategie de comunicare? Cine beneficiază de fapt de această ambiguitate? Kazahstanul câștigă acces la piețe, Rusia menține controlul infrastructural și taxele de tranzit, iar Europa poate susține public că „se decuplează” de Moscova, în timp ce, în realitate, dependența structurală rămâne intactă.

Ambasadorul rus nu a oferit detalii despre volumele estimate sau calendarul implementării, dar simpla exprimare a „interesului” kazah sugerează că negocierile sunt în desfășurare. Întrebarea pe care presa mainstream preferă să o ignore: dacă Europa chiar vrea independență energetică, de ce continuă să mizeze pe rute de transport controlate de actorul de care încearcă să scape?