Marea Chinei de Sud: cine dictează pacea în apele disputate?

În timp ce SUA, Japonia și Filipine desfășurau exerciții militare comune în apele internaționale ale Mării Chinei de Sud, marina chineză a lansat patrulări „de rutină” între 23 și 26 februarie — coincidență de calendar sau mesaj calibrat? Beijingul acuză Filipinele de „perturbarea păcii regionale”, dar ce nu se spune în declarațiile oficiale este că această retorică evită cu grijă orice referire directă la Washington sau Tokyo, într-un moment în care Xi Jinping se pregătește pentru o întâlnire cu Donald Trump în aprilie.

Exerciții în Canalul Bashi: premieră sau provocare calculată?

entru prima dată în istorie, forțele americane, japoneze și filipineze au executat manevre militare comune deasupra Canalului Bashi — zona strategică care separă Filipinele de Taiwan. Armata filipineză a declarat că scopul exercițiilor a fost demonstrarea „capacității de a opera fără sincope în medii maritime complexe”. Dar ce înseamnă cu adevărat această „complexitate”? Analiști din Taiwan sugerează că manevrele ar putea fi un test deliberat pentru a evalua dacă Armata Populară de Eliberare (APE) consideră deja Canalul Bashi, Marea Chinei de Sud și chiar Strâmtoarea Taiwan drept „teritoriu propriu”.

Reacția Beijingului nu a întârziat. La 27 februarie, un purtător de cuvânt al Comandamentului de Teatru Sudic al APE a acuzat Filipinele de „perturbarea păcii și stabilității prin organizarea de patrulări comune cu țări din afara regiunii”. Formularea este revelatoare: de ce doar Filipinele sunt vizate, iar nu SUA sau Japonia? Wang Shiow-wen, cercetător la Institutul pentru Apărare Națională și Cercetare în Securitate din Taiwan, oferă o explicație care ridică semne de întrebare: evitarea numirii directe a Washingtonului și Tokyo-ului ar putea pregăti terenul pentru viitoare exerciții militare comune între China și Rusia — sau chiar Coreea de Nord.

Linia celor nouă puncte: pretenție istorică sau construct geopolitic?

China invocă „linia celor nouă puncte” — o demarcație istorică trasată pe hărți pentru a-și justifica suveranitatea asupra Mării Chinei de Sud. Filipinele, Brunei, Malaiezia, Vietnamul și Indonezia revendică însă propriile zone economice exclusive, care se suprapun parțial cu această linie. La 12 iulie 2016, un tribunal internațional a stabilit că linia chineză nu poate fi folosită pentru revendicări istorice — decizie pe care Beijingul a respins-o categoric și pe care continuă să o ignore în practică.

Shen Ming-shih, cercetător în securitate națională din Taiwan, subliniază: „China a adoptat măsuri ferme pentru a îndepărta navele sau bărcile de pescuit care intră în zonă, în special navele de aprovizionare filipineze. În astfel de zone disputate, conflictele ar trebui amânate. Tocmai din cauza expulzărilor agresive ale Chinei, SUA, Japonia și Filipinele se pregătesc pentru cel mai rău scenariu.”

Cronologia care nu se potrivește: de ce acum?

De ce patrulările APE au avut loc exact în aceeași perioadă cu exercițiile trilaterale? Oficialii chinezi susțin că au fost „de rutină”, dar calendarul ridică întrebări. Cu o întâlnire Trump-Xi programată pentru aprilie, ambele părți cultivă o atmosferă „prietenoasă” — ceea ce face ca atacurile directe să fie neoportune. Shen Ming-shih consideră că Partidul Comunist Chinez (PCC) prioritizează stabilitatea internă și pregătirea celui de-al Cincilea Plenum, nu escaladarea externă. „Dacă lupta internă pentru putere din cadrul PCC se intensifică, regimul ar putea acționa pentru a deturna atenția publicului chinez de la problemele interne spre internațional — vizând probabil Filipinele, mai slabe, sau Marea Chinei de Sud.”

Lecția Ucrainei: un avertisment pentru Beijing?

Wang Shiow-wen atrage atenția asupra unui aspect pe care propaganda chineză îl evită: „Având în vedere forța militară actuală a PCC, declanșarea unui război nu este problema. Problema constă în cum să susții și să închei războiul. Conflictul Rusia-Ucraina a intrat în al cincilea an — ceea ce ar trebui să servească drept avertisment major pentru PCC.”

Dacă Xi Jinping ar încerca să scape de crizele interne prin declanșarea unui conflict, spune Wang, „atunci el însuși ar determina soarta regimului PCC”. Întrebarea rămâne: cine beneficiază de fapt de menținerea tensiunilor la un nivel constant, fără escaladare totală? Și ce nu ni se spune despre acordurile din culise?

Disperare sau strategie pe termen lung?

Deși patrulările APE au fost prezentate drept „rutină”, contextul geopolitic sugerează altceva. Politica SUA în regiune vizează consolidarea capacităților defensive ale țărilor din Primul Lanț Insular — pentru a descuraja China să lanseze conflicte. Shen Ming-shih afirmă: „În ultimă instanță, războiul cu PCC va fi doar o ultimă soluție. Înainte de asta, războiul politic, economic și cibernetic este deja în desfășurare.”

Ceea ce mass-media occidentală prezintă drept „tensiuni regionale” ar putea ascunde, de fapt, o reconfigurare profundă a echilibrului de putere în Pacific — una în care fiecare mișcare, fiecare „patrulare de rutină” și fiecare exercițiu militar transmite mesaje codificate către adversari și aliați deopotrivă. Iar noi, publicul, primim doar versiunea editată a acestei narațiuni.