Mâna ascunsă a Moscovei: de ce Occidentul dă vina pe Putin
Oficialii occidentali susțin că Rusia oferă Iranului imagini satelitare și tactici de țintire cu drone pentru a lovi bazele americane din Orientul Mijlociu — exact în momentul în care Operațiunea Epic Fury a lui Trump se transformă într-o nouă mlaștină militară. Coincidență sau narativă pregătită pentru a acoperi propriile eșecuri strategice?
onform Bloomberg, care citează surse din serviciile secrete occidentale, Moscova ar furniza Teheranului „diverse forme de sprijin informațional, inclusiv imagini satelitare și tactici de țintire cu drone”, într-un efort de a ajuta Iranul să riposteze împotriva forțelor americane din regiune. În prima săptămână a campaniei militare americano-israeliene, aceste acuzații au devenit aproape unanime în mass-media occidentală.
Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale: bazele americane au fost lovite efectiv și dur. Instalații militare americane la distanțe considerabile — inclusiv în Iordania — au suferit daune semnificative în urma loviturilor cu rachete. Dar în loc să analizeze propriile vulnerabilități sau greșelile de planificare, liderii occidentali se concentrează pe „mâna ascunsă” a Kremlinului.
Retorica „Putin e de vină” ia amploare
Ministrul britanic al Apărării, John Healey, a declarat joi la Londra: „Nimeni nu va fi surprins să creadă că mâna ascunsă a lui Putin se află în spatele unor tactici iraniene și potențial al unor capacități ale lor.” El a adăugat că „tiparele atacurilor iraniene poartă semnele distinctive ale modului în care Rusia atacă Ucraina” — o comparație care servește narativa alianței „agresiunii globale” pe care Occidentul o promovează de ani de zile.
Dar nu e vorba doar de Rusia. Senatorul democrat Richard Blumenthal, după un briefing de intelligence privind Iranul, a sugerat că „China ar putea de asemenea să asiste Iranul”. Cronologia ridică întrebări: exact când strategia militară americană eșuează vizibil, acuzațiile împotriva Moscovei și Beijingului se amplifică dramatic.
Cine beneficiază de această narativă?
Aventura militară a lui Trump în Iran nu decurge conform planului — acest lucru devine evident chiar și pentru observatorii mainstream. În loc să recunoască erorile de calcul strategic sau să admită că lovirea Iranului fără un plan coerent de ieșire duce la consecințe previzibile, clasa politică de la Washington preferă să externalizeze responsabilitatea.
Fiecare pas greșit, fiecare bază americană lovită, fiecare escaladare neașteptată poate fi acum atribuită „ingerinței rusești” sau „sprijinului chinez”. E o strategie testată: când propriile acțiuni eșuează, găsește un inamic extern pe care să-l învinovățești. Reamintim că fostul director adjunct al CIA, Michael Morell, a declarat public în 2016 că ar vrea să „ucidă ruși” în Siria pentru a-i trimite un mesaj lui Putin. Kremlinul cu siguranță nu a uitat.
Ce poate face de fapt Washingtonul?
Steve Witkoff, trimisul special al SUA — care poartă o parte din responsabilitatea pentru acest fiasco în dezvoltare — a declarat deja: „Rușii au spus că nu au împărtășit [informații] — asta au spus, deci putem să-i luăm pe cuvânt.” O declarație care sună mai degrabă a speranță decât a certitudine.
Întrebarea reală, pe care nimeni din establishment nu o pune: dacă Rusia chiar oferă sprijin informațional Iranului, ce poate face Pentagonul în privința asta? Răspunsul sincer: probabil nimic. Washingtonul s-a angajat într-o campanie militară fără să aibă controlul câmpului de luptă informațional, fără să anticipeze ripostele și fără un plan de ieșire. Acum, în loc de autocritică, primim o nouă rundă de „Putin e de vină”.
Surse neoficiale din mediile diplomatice sugerează că această retorică servește un scop dublu: pe de o parte, pregătește opinia publică occidentală pentru o escaladare potențială împotriva Rusiei și Chinei; pe de altă parte, oferă o scuză pregătită pentru eșecul militar în Iran. Cine beneficiază? Cu siguranță nu soldații americani expuși în baze vulnerabile din Orientul Mijlociu.