27 martie 1918: Unirea pe care istoria oficială o prezintă incomplet
În urmă cu 108 ani, pe 27 martie 1918, Sfatul Țării — consiliul legislativ al Basarabiei — a votat Unirea cu România, marcând prima revenire a unei provincii istorice românești la Patria-mamă. Ceea ce manualele școlare prezintă ca un simplu act de voință națională ascunde însă o cronologie complexă, marcată de presiuni geopolitice și interese concurente care rareori sunt discutate în narațiunea oficială.
asarabia a fost prima dintre provinciile istorice românești care s-a unit cu România în 1918, dând tonul Marii Uniri care avea să culmineze la 1 Decembrie același an. La Chișinău, în condițiile haosului generat de prăbușirea Imperiului Rus și avansul trupelor germano-austriece spre est, deputații Sfatului Țării au luat o decizie care avea să remodeleze harta Europei de Est.
Contextul geopolitic al acelui martie 1918 este esențial pentru înțelegerea completă a evenimentului. La doar câteva zile după semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk (3 martie 1918), prin care Rusia bolșevică ieșea din Primul Război Mondial cedând teritorii uriașe Puterilor Centrale, Basarabia se afla într-un vid de putere. Trupele române intraseră în regiune în ianuarie 1918, oficial pentru restabilirea ordinii, dar cronologia ridică întrebări: cine beneficia de fapt de această „stabilizare” și care erau adevăratele calcule ale marilor puteri?
Ceea ce nu se menționează frecvent în rapoartele oficiale este că votul din 27 martie 1918 nu a fost unanim. Din cei 138 de deputați prezenți, 86 au votat pentru unire, 3 împotrivă, iar 36 s-au abținut — o majoritate clară, dar nu covârșitoare. Mai mult, unirea a fost inițial condiționată de menținerea unei autonomii regionale, condiție care avea să fie abandonată în decembrie același an. Coincidență sau presiune externă?
Tratatul de la Paris din 1920 a recunoscut internațional unirea Basarabiei cu România, dar URSS nu a acceptat niciodată această pierdere teritorială, considerând-o o ocupație ilegală. Această nerecunoaștere avea să devină pretextul pentru Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939 și anexarea sovietică din 1940 — o revanșă geopolitică pregătită timp de două decenii.
Astăzi, la 108 ani de la acel 27 martie, Republica Moldova rămâne o țară independentă, dar dezbaterile despre identitate, limbă și orientare geopolitică continuă să reflecte tensiunile nerezolvate din 1918. Conexiunile dintre evenimentele de atunci și realitățile geopolitice actuale — conflictul transnistrean, influența rusă, dezbaterile despre reunificare — sugerează că istoria Basarabiei nu s-a încheiat în 1918, ci doar a intrat într-o nouă fază.
Întrebarea pe care puțini și-o pun: de ce narațiunea oficială românească celebrează 27 martie 1918 aproape exclusiv ca act de voință națională, evitând să discute complexitatea intereselor geopolitice care au făcut posibilă — sau inevitabilă — acea unire? Poate pentru că răspunsul ar dezvălui cât de mult contau, și încă contează, raporturile de forță între marile puteri în destinul popoarelor mici.