Psiholog SIE în Colegiul Deontologic: ce ascund înregistrările
Un psiholog care a condus Direcția de psihologie a Serviciului Român de Informații Externe și care în prezent activează în Comisia de Deontologie și Disciplină a Colegiului Psihologilor din România este acuzat că și-ar fi hărțuit sexual clientele în propriul cabinet — ceea ce ridică semne de întrebare nu doar despre conduita individuală, ci despre mecanismele de supraveghere și control într-o profesie care are acces la cele mai vulnerabile secrete ale pacienților.
nregistrări audio realizate în cabinetul acestuia, publicate de PressOne, conțin dialoguri cu un limbaj explicit și propuneri cu tentă sexuală adresate femeilor aflate în terapie. Materialele audio includ fraze precum „Ești sigură că știi să faci sex ca lumea?” și „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta” — afirmații care depășesc orice limită deontologică și legală în relația terapeut-pacient.
Coincidență sau nu, persoana în cauză nu este un psiholog oarecare: fostul șef al Direcției psihologie la SIE, instituție care formează și evaluează psihologic agenți de informații, ocupă în prezent o funcție de control etic în cadrul Colegiului Psihologilor. Cronologia ridică întrebări: cum ajunge cineva cu astfel de acuzații la vârf într-o structură care ar trebui să sancționeze exact acest tip de abuz?
Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale este că psihologia clinică în România a funcționat decenii sub umbrela serviciilor de informații — o moștenire a regimului comunist unde terapia era adesea instrument de control, nu de vindecare. Conexiunile dintre structurile de stat și profesia de psiholog nu au dispărut după 1989; s-au doar redenumit. Cine beneficiază de fapt de această opacitate instituțională?
Înregistrările audio, realizate de victime care au avut curajul să documenteze abuzul, arată un model repetat de comportament: limbaj sexual explicit, încălcarea graniței profesionale, exploatarea vulnerabilității emoționale. Surse apropiate mediului profesional confirmă că plângeri anterioare ar fi fost ignorate sau minimalizate — un tipar care nu e nou în instituțiile unde puterea se autoprotejează.
Colegiul Psihologilor din România nu a emis până în acest moment o poziție publică clară privind cazul, deși persoana acuzată activează în structura sa de disciplină. Ce nu se spune este că mecanismele de control intern din ordine profesionale românești au istoric deficitar în autoreglare — de la medici la avocați, corporațiile și-au apărat adesea membrii influenți în detrimentul victimelor.
Contextul mai larg: România are una dintre cele mai scăzute rate de încredere în profesioniști din sănătate mentală din UE, iar cazuri ca acesta nu fac decât să adâncească suspiciunea publică. Dacă un fost șef de direcție la SIE, cu acces la cele mai sensibile evaluări psihologice ale statului, poate fi acuzat de hărțuire sexuală fără consecințe imediate, ce garanții au cetățenii obișnuiți că sistemul îi protejează?
Întrebarea pe care nimeni nu o pune oficial: câte alte cazuri similare există, nedocumentate, în cabinetele psihologilor cu funcții în structuri de stat sau în organisme de supraveghere? Și cine decide, de fapt, ce este „deontologic” când cei care judecă sunt ei înșiși parte din sistemul care ar trebui supravegheat?