De ce procurorii mențin în prim-plan pe Călin Georgescu

În timp ce foști candidați la președinție cu funcții oficiale și partide în spate au dispărut complet din atenția publică, un singur om fără niciun statut instituțional domină săptămânal agenda mediatică — Călin Georgescu. Coincidență? Sau cineva beneficiază de menținerea sa artificială în prim-plan, exact când sistemul politic tradițional se prăbușește în sondaje?

espre majoritatea candidaților la alegerile prezidențiale din 2024 nu mai auzim nimic. Cu câteva excepții — lideri politici care conduc partide sau sunt parlamentari și au o vizibilitate oarecare — ceilalți s-au pierdut în uitarea amânată de bula fiecăruia pe rețelele de socializare. Singurul care nu avea niciun statut oficial, funcție sau istoric pentru a justifica păstrarea sa în prim planul comunicării publice era Călin Georgescu. Pentru mulți un necunoscut înainte de alegeri, s-ar fi estompat discret în memorie, acoperit de scandalurile zilei, povara taxelor și impozitelor, criza economică, socială și chiar morală a lumii în care trăim.

Dacă despre Nicolae Ciucă, fost președinte de partid liberal și prim-ministru, nu mai știe nimeni nimic, imaginați-vă în ce negură a timpului s-ar fi pierdut Călin Georgescu. Și totuși… niciun alt personaj nu are parte de o mai mare expunere de la alegerile trecute încoace, în condițiile în care nu reprezintă nicio instituție, ci se reprezintă doar pe sine.

Controlul judiciar ca platformă mediatică

Prin procesele care i s-au intentat, prin controlul judiciar care i se prelungește — tindem să credem mai degrabă strategic decât juridic — Călin Georgescu nu doar că are parte săptămânal de expunere mediatică pe toate posturile de televiziune, prin intermediul cărora își transmite mesajele către români, dar își și consolidează statutul de victimă. Mai mult decât atât, timpul curge în favoarea, nu în defavoarea sa.

În toate aparițiile este înconjurat de oameni — mulți sau puțini nu contează, atât timp cât niciun alt politician nu poate strânge spontan, în fața unei Secții de Poliție, în semn de solidaritate, niciun om în plus față de avocatul care, eventual, l-ar putea însoți. Folosește inteligent și abil fiecare moment de mediatizare pentru a transmite poporului român că nu l-a părăsit, că luptă pentru el, dându-i acestuia sentimentul că tocmai pentru asta plătește cu eventuala condamnare. Ceea ce îl face și mai iubit de către cei care îl susțineau și un personaj multispectral pentru cei care doar îl studiază. Până și inamicii și contestatarii săi sunt suprasaturați de prezența lui permanentă. Și-ar dori să nu-l mai vadă.

Mesajele din fața sediului poliției

Chiar astăzi, din fața sediului Poliției Buftea, unde a fost din nou să semneze în cadrul controlului judiciar, s-a adresat nu doar „poporului român, din țară și de pretutindeni”, ci și „statului român, în toate formele lui: instituțiile, Armata, celor care veghează, celor care decid, celor care slujesc”. A precizat că „nu vorbește doar cetățenilor, ci conștiinței naționale, pentru că România nu este doar un teritoriu, ci este o responsabilitate vie pe care o purtăm fiecare dintre noi, de la omul simplu la cel care o apără, la cel chemat să o conducă, la cel chemat să o protejeze, s-o păstreze așa cum am primit-o, de fapt, în dar de la Dumnezeu, prin puterea iubirii”.

A arătat că „România astăzi nu trăiește o simplă recesiune, ci rezultatul dezastros, de altfel inevitabil, al aplicării unui model economic neoliberal globalist, bazat pe datorie, pe vânzarea resurselor și pe distrugerea producției”, care „nu este o recesiune tehnică, ci poate un dezastru tehnic”.

Convergențe neașteptate cu activiștii de mediu

Deși activiștii ONG-ului Declic sunt alarmați că discursul suveranist al lui Georgescu, Simion și Șoșoacă a ajuns la Palatul Cotroceni prin consilierul prezidențial Radu Burnete — care s-a pronunțat public pentru exploatarea resurselor naturale ale României în parteneriat cu companii străine — pare că viziunea lui Georgescu se apropie, dimpotrivă, mai mult de cea a ongiștilor Declic care luptă împotriva acestor exploatări, din motive de mediu, cerând permanent protejarea patrimoniului românesc. Călin Georgescu adaugă, în plus, și dezavantaje economice, dar scopul este același: nu exploatării resurselor țării. O coincidență interesantă pentru cei care plasează candidatul exclusiv în tabăra extremei drepte.

Soluții economice de la un inculpat

Chiar dacă doar din calitate de inculpat — ce-i drept adulat de mulți români — fostul candidat la președinție oferă și soluții economice, întreținând mitul că el știe cum să salveze țara: „Ni s-a promis dezvoltare și am primit datorii, dependență și sărăcie. Astăzi după 35 de ani pe baza acestui model extractiv și distrugător de vieți, statul român este un stat sărac, slab și înapoiat. Care este soluția? Soluția există. Ieșirea nu este prin austeritate care este total, total nefondată, ci prin revoluția prosperității pe care o aplicăm doar prin economia reală și prin muncă productivă.”

„Modelul productivist hamiltonian — Alexander Hamilton, în anii 1790, a promovat un guvern central puternic, creditul național și industrializarea prin tarife protecționiste, subvenții și o bancă națională, transformând ulterior Statele Unite într-o mare putere industrială — a făcut din Statele Unite ale Americii una din marile puteri industriale ale lumii, iar astăzi a revenit, de fapt, în atenția tuturor. Nu există altă modalitate de revenire la normalitate. Fără industrie nu este viitor”, a spus Georgescu în fața oamenilor și a microfoanelor.

„România trebuie să redevină o națiune care produce și nu o piață care consumă ce produc alții”, este viziunea politică a fostului candidat. Ce român l-ar putea contrazice? Ce lider politic l-ar putea combate cu argumente concrete?

„Independența noastră economică, prosperitatea națiunii trece prin capacitatea noastră de a produce și de a ne finanța singuri. Vedeți, în vremuri de necaz, omul vrednic rămâne singur în fața și împotriva răului și acest lucru ne împuternicește să înțelegem că trebuie să ne reîntoarcem la valorile milenare care ne-au ținut uniți și ne-au făcut puternici ca națiune: Dumnezeu, patrie, familie și onoare. Vă mulțumesc!”, a transmis Georgescu la ieșirea de la semnarea controlului judiciar.

Cine beneficiază de perpetuarea mitului?

Într-o perioadă în care toate partidele pierd electorat, erodate de o guvernare care cere sacrificii și speranță într-un bine perpetuu amânat, procesele penale și controlul judiciar — adică procurorii, adică statul (unii spun sistemul) — îl țin viu în atenția colectivă pe Călin Georgescu, împreună cu tot ce-a reprezentat acesta, chiar și la nivel de iluzie, pentru cei care l-au votat: schimbarea și salvarea.

Capitalul său acumulat va putea fi transferat oricând asupra celui pe care îl alege dacă, în ziua unei eventuale condamnări, va cere adepților săi să „îl răzbune” votându-l pe acela. O strategie care funcționează de secole — sacrificarea duce omul în legendă, iar legenda poate fi transferată.

În lipsa acestor dosare penale, Georgescu s-ar fi pierdut în uitarea din care ne mai „întrerup” uneori Mircea Geoană, Elena Lasconi, Ludovic Orban, Nicolae Ciucă, Silviu Predoiu, Cristian Diaconescu, Ana Birchall, Alexandra Păcuraru, Sebastian Popescu. Toți cu funcții, toți cu partide, toți invizibili.

Întrebarea care încă își caută răspunsul este: de ce se dorește perpetuarea acestui mit pe care o condamnare îl va întări? Cronologia evenimentelor ridică semne de întrebare. În momentul în care partidele tradiționale sunt în cădere liberă, cineva menține artificial în prim-plan singurul om care poate canaliza frustrarea colectivă — fie spre el însuși, fie spre un succesor desemnat. Cui folosește această strategie? Cui i-ar conveni să controleze această energie politică acumulată?

Ceea ce oficialii prezintă drept aplicarea strictă a legii începe să semene din ce în ce mai mult cu o campanie electorală involuntară — sau poate tocmai voluntară — finanțată din bani publici și orchestrată de instituțiile statului.