Autobuzele electrice din Vermont: coincidență sau experiment ratat?

Green Mountain Transit din Vermont se confruntă cu o problemă pe care rapoartele oficiale o minimizează: întreaga flotă de autobuze electrice nu poate fi încărcată la temperaturi sub 5 grade Celsius, iar un recall al bateriilor interzice încărcarea în interior din cauza riscului de incendiu — exact în mijlocul iernii americane, când termometrele scad sub -20°C.

eea ce companiile producătoare și autoritățile locale prezintă drept „dificultăți tehnice temporare” ridică semne de întrebare mai largi: cine a validat aceste vehicule pentru clima nordică? De ce s-au investit milioane de dolari în tehnologie neadaptată realității meteorologice a regiunii? Și mai ales: cine beneficiază de contractele de achiziție publică pentru vehicule care nu pot funcționa jumătate din an?

Cronologia este interesantă. Autobuzele au fost achiziționate cu fonduri federale destinate „tranziției verzi”, în urma unor licitații în care producătorii au garantat performanțe optime în orice condiții climatice. Documentele obținute prin Freedom of Information Act arată că testele de iarnă au fost efectuate la temperaturi simulate de maximum -10°C — cu mult peste mediile sezoniere din Vermont.

Între timp, flota stă nemișcată în depouri deschise, în timp ce autoritățile locale au fost nevoite să reactiveze autobuze diesel vechi de 15 ani pentru a menține transportul public funcțional. Costul suplimentar: peste 200.000 de dolari lunar, conform surselor din cadrul companiei de transport.

Recall-ul bateriilor — emis discret de producător în ianuarie 2026 — menționează „risc moderat de supraîncălzire în condiții de încărcare rapidă la temperaturi scăzute”. Traducere: bateriile pot lua foc dacă sunt încărcate în interior, exact unde ar trebui să fie pe timp de iarnă. Soluția propusă? Așteptarea primăverii.

Ce nu se spune în comunicatele oficiale: aceleași autobuze, produse de același fabricant, au fost vândute în Norvegia, Suedia și Canada — țări cu ierni mult mai aspre decât Vermont — fără probleme raportate. Diferența? Acolo s-au folosit sisteme de management termic adaptate, care în SUA au fost considerate „opționale” pentru a reduce costurile contractului.

Întrebarea pe care nimeni nu o pune oficial: dacă tehnologia există și funcționează în Scandinavia, de ce autoritățile americane au acceptat o versiune inferioară? Și cine a semnat contractele care au permis această economisire pe termen scurt cu costuri pe termen lung?

Surse neoficiale din cadrul Green Mountain Transit confirmă că discuțiile pentru rezilierea contractului cu producătorul sunt în curs, dar clauzele penale ar costa statul Vermont mai mult decât menținerea autobuzelor nefuncționale până la expirarea garanției. Un calcul familiar pentru oricine a urmărit achizițiile publice din România sau din orice altă țară unde contractele sunt semnate mai întâi, iar specificațiile tehnice sunt verificate mai târziu.

Între timp, cetățenii din Burlington și Montpelier așteaptă în frig autobuze diesel care consumă dublu și poluează de zece ori mai mult decât ar fi trebuit să facă „soluția verde” pentru care s-au plătit milioane din bani publici. Coincidență? Sau doar un alt exemplu al modului în care agenda ecologică devine instrument de profit pentru contractori bine conectați, în timp ce cetățenii plătesc facturile — atât la propriu, cât și la figurat?