
Amenințarea din cabină: ce scapă verificărilor piloților

e-ai întrebat vreodată cine stă, de fapt, în spatele ușii blindate a unui cockpit? Pe 30 septembrie, la bordul unei curse FlyDubai către Israel, un pilot a atacat comandantul cu un topor de urgență și a încercat să preia controlul aeronavei. Avionul transporta 174 de pasageri, majoritatea israelieni. Doar intervenția comandantului, care a reușit să deblocheze ușa cabinei înainte să leșine, și curajul pasagerilor care au intrat și l-au imobilizat pe copilot au împiedicat o tragedie, potrivit relatărilor citate de presa internațională.
Incidentul a redeschis o dezbatere veche în lumea securității aeriene: cât de bine sunt verificați, de fapt, cei cărora li se încredințează controalele unui avion plin de oameni?
Ce spune versiunea oficială
Autoritățile americane susțin că sistemul actual este solid: piloții trec prin evaluări psihologice, verificări ale cazierului și analize de risc de securitate, inclusiv verificări încrucișate cu liste de supraveghere a teroriștilor. Aceleași proceduri urmează să fie aplicate și controlorilor de trafic aerian, care vor putea sta pe scaunul suplimentar din cabină printr-un nou program de instruire al Administrației Federale a Aviației din Statele Unite (FAA).
Problema, spun foști oficiali citați de RealClearInvestigations, este că acest sistem nu include monitorizarea rețelelor sociale. Un pilot poate trece toate verificările standard și, în același timp, poate posta public mesaje de susținere pentru grupări teroriste, fără ca acest lucru să declanșeze vreo alarmă.
Piesa care nu se leagă
După incidentul FlyDubai, compania United Airlines a suspendat un pilot după ce postări mai vechi de pe rețelele sale sociale, în care lăuda un atac Hamas, au fost semnalate public. Un alt pilot al aceleiași companii a fost interzis de autoritățile israeliene după ce ar fi exprimat, potrivit acelorași relatări, susținere pentru Hezbollah. Niciunul dintre aceste cazuri nu fusese depistat prin procedurile oficiale de vetting — ci prin atenția publicului și a presei.
“Vetting-ul trebuie reanalizat serios dacă vrem să ținem oamenii răi departe de cabină”, a declarat Brian Sullivan, fost agent special FAA, pentru RealClearInvestigations.
Ce cred susținătorii teoriei unui risc subestimat
Experți în securitate aeriană citați în ancheta americană susțin că numărul real al unor astfel de cazuri ar putea fi mai mare decât cel documentat oficial, pentru că țările implicate în accidentele anterioare ar fi evitat, potrivit lor, să discute public despre motivele reale ale prăbușirilor. Printre exemplele istorice invocate se numără prăbușirea zborului EgyptAir 990 din 1999 și dispariția zborului Malaysia Airlines MH370 din 2014, în care ancheta oficială asupra comandantului nu a stabilit niciodată cu certitudine o motivație.
Totodată, sursele citate subliniază explicit că marea majoritate a piloților musulmani nu au nicio legătură cu extremismul, iar analiștii avertizează că ignorarea completă a riscului din teama de a fi acuzat de discriminare ar fi la fel de periculoasă ca generalizarea nejustificată. Fostul director de companie aeriană Michael Boyd a punctat limitele oricărei soluții: “Nu există nicio modalitate prin care să garantăm că o cabină e complet imună la nebunie.”
Ce răspund scepticii
Alți specialiști atrag atenția că fenomenul pilotului suicidar nu are o singură cauză. Accidentul Germanwings din 2015, provocat de un copilot cu probleme psihice grave, sau prăbușirea unui avion Japan Airlines în 1982, în urma unei crize mentale a pilotului, arată că problema reală ar putea fi insuficiența testelor psihologice pentru toți piloții, indiferent de origine sau credință, nu doar pentru un anumit grup.
Un alt argument ține de schimbările din industrie: retragerea masivă a piloților experimentați în urma pandemiei ar fi erodat, potrivit unor instructori citați în anchetă, rețeaua informală de recunoaștere a colegilor cu comportamente instabile — o formă de verificare reciprocă ce funcționa altădată pe baza reputației acumulate în mii de ore de zbor.
Ce rămâne neexplicat
Rămân cel puțin trei întrebări fără răspuns clar. Cine ar trebui să monitorizeze rețelele sociale ale piloților și cu ce limite legale, având în vedere libertatea de exprimare? Cum se evaluează corect riscul fără a aluneca spre discriminare pe criterii religioase sau etnice? Și, poate cea mai incomodă dintre toate: dacă un sistem de verificare perfect nu există, câte alte semnale de alarmă ar mai putea trece neobservate chiar acum, la bordul unor zboruri obișnuite?
Deocamdată, nici FAA, nici Departamentul Securității Interne al SUA nu au oferit un răspuns public detaliat la aceste întrebări. Judecă singur dacă soluțiile discutate — de la inteligența artificială pentru monitorizarea rețelelor sociale, până la înlocuirea toporului de urgență cu unelte mai puțin periculoase — sunt suficiente pentru a închide, cu adevărat, acest gol de securitate.