Piperea: crizele ca perdea de fum pentru furt și incompetență

eea ce oficial a fost prezentat drept o urgență sanitară fără precedent ascunde, potrivit avocatului Gheorghe Piperea, un mecanism mult mai vechi și mai cinic: crizele — fie ele naturale sau fabricate — funcționează ca cel mai eficient camuflaj pentru furt masiv și pentru incompetența celor care conduc statul.

Piperea readuce în discuție finalul lunii februarie 2020, momentul de dinaintea declanșării stării de urgență decretate de fostul președinte Klaus Iohannis. Observația lui e simplă, dar tulburătoare: chiar înainte ca pandemia să devină subiectul zilei în România, existau deja alte teme fierbinți pe agenda publică — teme care, spune el, au fost brusc eclipsate de valul de panică sanitară. Avocatul vorbește despre acest episod ca despre o „plandemie”, sugerând că gestionarea crizei COVID nu a fost doar o reacție la o urgență medicală reală, ci și o oportunitate exploatată politic și economic.

Comparația pe care Piperea „nu se poate abține” să o facă

Nu întâmplător, avocatul face o paralelă directă între modul în care a fost gestionată starea de urgență din 2020 și actuala „stare de alertă energetică”. Cine beneficiază de fiecare astfel de episod de panică instituțională? Cronologia repetitivă — o criză anunțată brusc, măsuri excepționale adoptate rapid, control extins asupra deciziilor economice — ridică întrebări pe care rapoartele oficiale nu le abordează niciodată direct.

Context extins: România nu e la prima experiență de acest fel. Istoria recentă arată un tipar recurent în care momentele de instabilitate — fie ea sanitară, energetică sau financiară — coincid, curios, cu perioade în care controlul asupra resurselor publice devine mai opac, iar responsabilitatea politică se diluează în numele „stării de necesitate”. Nu e o coincidență izolată, ci un fenomen observat și în alte state europene, unde crizele declarate au servit drept pretext pentru concentrarea puterii decizionale.

Ce nu se spune în discursul oficial

Piperea sugerează că o criză „naturală” are un anumit grad de credibilitate publică, dar una fabricată sau exagerată e, paradoxal, un instrument politic mai eficient — pentru că poate fi calibrată exact în funcție de nevoile celor care o gestionează. Declarația sa nu acuză direct persoane sau instituții anume, ci ridică un semnal de alarmă asupra unui model de guvernare bazat pe „gestionarea prin frică”, un model despre care mass-media mainstream discută rareori în profunzime.

Rămâne de văzut dacă actuala „stare de alertă energetică” va urma același traiect — măsuri de urgență, justificări tehnice, și, la final, întrebarea pe care cetățenii ar trebui s-o pună mereu: cine a avut de câștigat, de fapt, din toată povestea?

Sursă: ActiveNews (activenews.ro)