Simion a prevestit colapsul Bolojan: coincidență sau plan?

eea ce la 22 aprilie 2026 a fost prezentat drept o simplă rundă de consultări de rutină la Cotroceni s-a transformat, la trei luni distanță, într-o profeție care s-a adeverit aproape întocmai — și asta ar trebui să ne dea de gândit despre cine controlează, de fapt, calendarul politic al României.

Invitat în emisiunea „Ai aflat! Cu Ionuț Cristache”, președintele AUR, George Simion, declara, potrivit Gândul, că se aștepta ca președintele Nicușor Dan să-i ceară chiar în ziua consultărilor demisia premierului Ilie Bolojan. Nu s-a întâmplat. Simion a fost limpede: AUR nu va vota decât un guvern din care partidul face parte, iar „alegerile anticipate sunt varianta care e pe masă”.

Ce s-a întâmplat de fapt, în culise

Cronologia care a urmat ridică mai multe semne de întrebare decât răspunsuri. La doar câteva zile după acele consultări, PSD și-a retras oficial sprijinul politic pentru cabinetul Bolojan, iar miniștrii social-democrați și-au depus demisiile. Bolojan a refuzat, la acel moment, să demisioneze — exact scenariul pe care Simion îl anticipa deja public, cu săptămâni înainte ca lucrurile să devină ireversibile.

Pe 5 mai 2026, Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură, cu 281 de voturi „pentru”. Bolojan a rămas, însă, premier interimar, cu atribuții limitate la administrarea curentă — o formulă care, cine beneficiază de fapt de ea, rămâne o întrebare deschisă, câtă vreme un guvern interimar nu poate adopta reforme sau jaloane esențiale pentru fondurile europene.

Doi premieri desemnați, niciun guvern învestit

Ce nu se menționează suficient în rapoartele oficiale este că, după demiterea lui Bolojan, România a trecut prin două tentative eșuate de a forma un nou executiv. Eugen Tomac, desemnat premier pe 4 iunie 2026, și-a depus mandatul chiar înainte de votul de învestitură. Guvernul propus apoi de Adrian Veștea nu a primit, la rândul său, votul de învestitură din Parlament. Rezultatul: la 1 iulie 2026, când Parlamentul a intrat în vacanță, România nu avea încă un premier nou învestit — o situație de blocaj instituțional prelungit, exact tipul de vid de putere pe care AUR îl invocă drept argument pentru alegeri anticipate.

Coincidență sau nu, această succesiune de eșecuri politice a lăsat exact varianta pusă în discuție de Simion la Cotroceni — anticipatele — drept singura opțiune care nu a fost încă epuizată. Cu termenul critic al PNRR fixat la 31 august 2026 pentru jaloanele restante, întrebarea „cine beneficiază de fapt de această tergiversare” devine tot mai relevantă: un guvern interimar fără legitimitate deplină nu poate adopta reformele cerute de Bruxelles, iar fiecare săptămână de blocaj apropie România de riscul de a pierde fonduri europene esențiale.

Un tipar care se repetă

Contextul mai larg nu poate fi ignorat: România traversează, de la anularea alegerilor prezidențiale din 2024, o perioadă de instabilitate instituțională recurentă, în care fiecare criză guvernamentală se leagă, direct sau indirect, de negocierile pentru fonduri europene și de presiunea geopolitică regională. Declarația lui Simion din aprilie — că se aștepta la o demisie forțată a lui Bolojan și că AUR nu va susține decât un guvern din care să facă parte — nu a fost doar o poziționare de opoziție, ci, în retrospectivă, o citire destul de exactă a direcției în care avea să evolueze criza politică.

Sursă: ActiveNews (activenews.ro)