Contracte istorice, tăcere publică: cine beneficiază de fapt?

n timp ce România traversează cea mai severă criză fiscală din ultimii ani — inflație de 9%, deficit bugetar de 9,3% din PIB, investiții publice tăiate cu 55% — guvernul Bolojan semnează în liniște o serie de contracte „istorice” cu corporații multinaționale: Digi, Rheinmetall, Pfizer. Facilități fiscale pentru exportul de profituri, în paralel cu TVA majorată la 21% și impozite crescute pentru cetățeni. Ceea ce nu se spune în comunicatele oficiale: cine plătește de fapt nota de plată a acestei „reforme”?

Contractul cu Rheinmetall — gigantul german al industriei de apărare — vine în contextul cheltuielilor militare crescute spre 2% din PIB și al extinderii bazei NATO de la Kogălniceanu. Contractul cu Pfizer — semnat după ce pandemia a demonstrat dependența totală de furnizorii externi — ridică întrebări despre transparența negocierilor. Facilități istorice pentru corporații care exportă profitul, în timp ce 45% din gospodăriile românești declară că abia fac față cheltuielilor lunare.

Paralela cu Liviu Dragnea devine inevitabilă — nu pentru că Bolojan ar semăna politic cu fostul lider PSD, ci pentru că răspunsul public e dramatic diferit. Când Dragnea propunea taxe pentru bănci sau modificări fiscale, străzile se umpleau de proteste, jandarmeria intervenea, presă internațională scria despre „asaltul asupra statului de drept”. Acum, cu austeritate reală — salarii reale în scădere cu 5% an la an, investiții publice la jumătate — tăcerea e aproape totală. Coincidență sau nu, Bolojan beneficiază de un consens mediatic pe care Dragnea nu l-a avut niciodată.

Contextul geopolitic nu poate fi ignorat: România devine hub logistic NATO în Marea Neagră, iar contractele de apărare cu Rheinmetall se înscriu într-o strategie mai largă de militarizare a regiunii. Neptun Deep — proiectul de extracție a gazelor din Marea Neagră — promite independență energetică, dar profitul va merge către OMV Petrom (Austria) și Romgaz (stat român, dar cu acționariat parțial privat). Cine beneficiază de fapt? Întrebarea rămâne fără răspuns clar în rapoartele oficiale.

În timp ce guvernul Bolojan se luptă să supraviețuiască — PSD a retras sprijinul politic pe 20 aprilie 2026, miniștrii PSD au demisionat pe 23 aprilie — contractele „istorice” continuă să fie semnate. Opoziția (AUR, SOS, POT) cere alegeri anticipate, dar nu pune întrebări despre aceste contracte. PSD, care a ieșit din guvern invocând „nerespectarea acordului de coaliție”, nu menționează nimic despre facilitățile fiscale pentru corporații. Toată lumea ciocu’ mic, că noi suntem la putere acuma — formula se aplică indiferent de culoarea politică.

Cronologia ridică semne de întrebare: inflație record, investiții publice la minim istoric, dar contracte „istorice” cu multinaționale. Cine plătește diferența? Românul de rând, care vede puterea de cumpărare scăzând cu 5% pe an, în timp ce elitele politice și economice negociază în culise. Ceea ce nu vi se spune: austeritatea nu e pentru toată lumea.