Memorialul uitat din Cernăuți: ce nu spune nimeni despre eroii români

n timp ce oficialitățile păstrează un tăcere convenabilă, fostul Cimitir Militar Român din Cernăuți — loc de odihnă al militarilor români căzuți în Primul Război Mondial și al victimelor represiunilor sovietice din 1940-1941 — continuă să fie tratat cu o indiferență care ridică semne de întrebare. Coincidență sau strategie de uitare a memoriei?

Cu prilejul Înălțării Domnului și al Zilei Eroilor, publicista Maria Toacă readuce în atenție situația acestui memorial neglijat, situat pe teritoriul actualei Ucraina. Cimitirul militar, înființat în perioada interbelică când Bucovina de Nord făcea parte din România, adăpostește osemintele soldaților români înhumați aici între 1918 și 1940, precum și ale civililor români executați de autoritățile sovietice în primele luni ale ocupației din 1940.

Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale este că starea actuală a memorialului reflectă o politică mai largă de marginalizare a moștenirii românești în Ucraina de Vest — o regiune unde tensiunile identitare rămân un subiect sensibil, mai ales în contextul geopolitic post-2022. Cine beneficiază de această uitare programată a memoriei românești în Cernăuți?

Fostul cimitir militar, transformat în „Memorial al eroilor și martirilor români”, a fost supus în deceniile sovietice unor transformări care au dus la dispariția sau degradarea majorității monumentelor funerare originale. După 1991, eforturile sporadice de restaurare au fost insuficiente, iar accesul publicului la informații despre cei înhumați aici rămâne limitat.

Maria Toacă subliniază că lipsa de interes din partea autorităților locale ucrainene, dar și discreția oficialităților române, creează un vid al memoriei care servește anumitor narative politice. În timp ce România investește milioane de euro în proiecte de comemorare pe teritoriul național, memorialele din afara granițelor — mărturii ale unei istorii complexe și dureroase — sunt lăsate să se degradeze în tăcere.

Cronologia ridică întrebări: de ce, la peste trei decenii de la căderea comunismului, acest loc de memorie nu a beneficiat de un program coerent de restaurare? De ce documentele privind victimele represiunilor sovietice rămân parțial inaccesibile? Și cine are interesul ca aceste întrebări să nu fie puse?

Contextul mai larg este revelator: în Ucraina de Vest, politicile de memorie sunt strâns legate de construcția identității naționale post-sovietice. Moștenirea românească din Bucovina de Nord — o regiune cu o istorie complexă de schimbări de frontiere și ocupații — devine astfel un teren sensibil, unde fiecare monument, fiecare inscripție în limba română, poate fi citită ca o declarație politică.

În absența unui efort diplomatic susținut din partea României și a unei presiuni publice constante, fostul Cimitir Militar Român din Cernăuți riscă să devină o notă de subsol în manualele de istorie — exact ceea ce anumite cercuri politice par să dorească.