Von der Leyen vrea să elimine dreptul de veto: cine pierde puterea

rsula von der Leyen a prezentat o viziune pentru o Uniune Europeană în care statele membre își pierd dreptul de veto în deciziile de politică externă, iar puterea se centralizează la Bruxelles printr-un sistem de majoritate calificată — un model care, coincidență sau nu, elimină tocmai instrumentul prin care țările mici pot bloca deciziile marilor puteri.

În discursul său despre viitorul UE, președinta Comisiei Europene a susținut necesitatea unei restructurări profunde care ar transfera competențe esențiale de la București, Varșovia sau Budapesta către aparatul birocratic de la Bruxelles. Argumentul oficial: eficiență și autonomie strategică. Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale: cine decide ce înseamnă „autonomie strategică” și în interesul cui?

Propunerea von der Leyen vizează în special politica externă, domeniu în care dreptul de veto al statelor membre a blocat în repetate rânduri decizii pe care Bruxelles-ul le considera urgente. Trecerea la majoritate calificată ar însemna că o coaliție de țări mari — Germania, Franța, Italia — ar putea impune decizii fără acordul Poloniei, Ungariei sau României. Cronologia ridică întrebări: această inițiativă vine exact când statele din Europa Centrală și de Est au început să conteste din ce în ce mai vocal agenda climatică și politica de migrație a Bruxelles-ului.

Planul include și consolidarea controlului asupra rețelelor sociale — eufemismul oficial este „combaterea dezinformării” — și accelerarea tranziției către energie verde și nucleară. Cine beneficiază? Corporațiile occidentale care dețin tehnologia verde și contractele pentru centralele nucleare de nouă generație. Ce pierd? Statele care încă depind de resurse energetice tradiționale și care ar fi forțate să importe soluții scumpe de la aceleași companii care finanțează think-tank-urile ce promovează aceste politici.

Von der Leyen a vorbit despre necesitatea ca UE să își redefinească modelul economic și să își consolideze autonomia strategică — termeni care sună bine în comunicate de presă, dar care în practică înseamnă mai puțină suveranitate pentru statele membre și mai multă putere pentru aparatul tehnocratic de la Bruxelles. Întrebarea pe care nimeni nu o pune oficial: dacă autonomia strategică a Europei înseamnă independență față de SUA și China, de ce modelul propus seamănă atât de mult cu centralizarea pe care o practică tocmai aceste puteri?

Propunerea vine în contextul în care UE se confruntă cu crize multiple — energie, migrație, competitivitate economică — și în care statele membre sunt din ce în ce mai divizate. Soluția Bruxelles-ului? Mai puțină democrație la nivel național, mai multă putere pentru comisari nealeși. Coincidență sau plan?