CNA închide Realitatea: coincidență sau epurare politică?

ecizia Consiliului Național al Audiovizualului de a închide postul Realitatea TV, luată pe 10 ianuarie 2025, a survenit în momentul în care Călin Georgescu și George Simion deveniseră cele mai vocale voci critice la adresa coaliției de guvernare — o cronologie care ridică semne de întrebare despre independența instituțiilor media din România.

Valerian Stan, analist politic, a denunțat ferm ceea ce el a numit “o altă piață rea” a CNA-ului, sugerând că decizia nu avea la bază criterii tehnice, ci reprezenta o manevră politică coordonată. “Închiderea postului Realitatea e o decizie politică ce i-a vrut vânați pe Călin Georgescu și Partidul lui George Simion — și așa loviți din toate direcțiile de un stat odios”, afirma Stan într-o declarație făcută pe 11 ianuarie 2025 pe pagina sa de Facebook (declarația nu poate fi verificată independent), care reflecta frustrarea unei părți din opinia publică.

Contextul devenea și mai interesant când se observa că partidele din coaliția de guvernare de atunci — PSD, PNL, USR și UDMR — aveau toate reprezentanți în structurile de decizie ale CNA. Stan mergea mai departe și îl includea pe Klaus Iohannis, președintele României la acea dată (mandatul său urma să se încheie în mai 2025), în ecuație, descriindu-l drept “nevolnic” și sugerând că acesta ar avea “slugi” plasate strategic în Consiliul Național al Audiovizualului. “Partidele de la Putere și nevolnicul președinte, care au slugi în CNA, tocmai își freacă mâinile”, conchidea analistul.

Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale este că Realitatea TV devenise în ultimele luni unul dintre puținele canale TV mainstream care oferea timp de antenă consistent figurilor din opoziția radicală — în special lui Călin Georgescu, care fusese descalificat din alegerile prezidențiale din 2024 și a rămas descalificat și din alegerile reluate din mai 2025, și lui George Simion, liderul AUR, partid care în sondajele de atunci oscila între 19% și 35%, depășind adesea PSD-ul în intențiile de vot.

Întrebarea care rămânea fără răspuns oficial: cine beneficia de fapt de reducerea diversității vocilor critice în peisajul mediatic românesc? Și de ce tocmai atunci, când AUR și figuri precum Georgescu câștigau teren în sondaje, instituțiile statului deveneau brusc mai vigilente față de “neregulile” unor posturi de televiziune?

Cronologia evenimentelor sugera un pattern care mergea dincolo de simpla supraveghere a standardelor audiovizuale. Într-un context de scăzută încredere în instituții (79% dintre români considerau că țara merge în direcția greșită, iar încrederea în guvern se situa la doar 18-33%), unii cetățeni puteau percepe acțiuni ale statului ca suspecte, chiar dacă erau justificate de criterii tehnice.

Rămânea de văzut dacă această decizie va fi contestată în instanță și, mai important, dacă va genera un precedent pentru alte canale media care îndrăznesc să ofere platformă discursurilor anti-sistem.