Germania inventează „Societatea cu Capital Legat

În timp ce inteligenţa artificială şi automatizarea promit să reducă sarcinile repetitive, sectorul public german a angajat 205.000 de noi funcţionari doar anul trecut — aducând totalul la 5,5 milioane de angajaţi. Coincidență sau simptom al unui organism birocratic care refuză să se reducă, preferând în schimb să-și inventeze noi misiuni?

homas Kolbe, economist german cu peste 25 de ani de experienţă în jurnalism economic, ridică o întrebare pe care mulţi o gândesc dar puţini o spun cu voce tare: cum justifici o armată de funcţionari în continuă expansiune tocmai când tehnologia ar putea prelua multe dintre sarcinile lor?

„Funcţionarii publici indispensabili — cei care asigură securitatea internă şi externă, care menţin ordinea de drept — sunt fireşte necesari”, recunoaşte Kolbe. „Dar ceea ce vedem acum depăşeşte cu mult necesitatea. Sectorul public funcţionează ca o plasă de siguranţă pentru şomajul în creştere, iar angajaţii se calcă pe picioare unii altora, paralizaţi de pseudo-sarcini pe care aparatul politic le inventează spontan ca să hrănească administraţia sa supradimensionată.”

Kolbe vorbeşte despre o lume de fantezie în care bugetele nu se epuizează niciodată — ci, dimpotrivă, sunt în continuă expansiune. Birocraţiile, aminteşte el, sunt organisme sociale care luptă pentru supravieţuire şi caută permanent să se extindă. Şi când acest surplus de energie birocratică se combină cu dorinţa de a înrădăcina ideologia socialismului verde în stat, rezultatul e un amestec periculos de messianism ideologic şi activism administrativ.

Naşterea unui nou tip de companie: „Societatea cu Capital Legat”

Una dintre cele mai noi idei care circulă în mediul ministerial german este crearea unei noi forme juridice corporative: Societatea cu Capital Legat (Gesellschaft mit gebundenem Vermögen). Conceptul e simplu, dar implicaţiile sunt profunde: această structură ar împiedica distribuirea profiturilor şi ar redefini proprietarii ca pe nişte „activişti participanţi”.

Cu alte cuvinte, regulile de bază ale economiei de piaţă sunt întoarse pe dos. În viziunea birocraţilor germani, Societatea cu Capital Legat cristalizează dorinţa tipică a funcţionarului pentru stabilitate absolută şi predictibilitate — îngheţând status quo-ul. Rezilienţa economică şi adaptarea prin pieţe libere devin duşmani mortali ai acestei ideologii care amestecă elemente socialiste cu mania subvenţiilor verzi — ceea ce Kolbe numeşte „eco-socialism”.

Nu sunt necesare studii sociologice profunde ca să înţelegi cine e ţinta acestei legi corporative. Gigantescul aparat de subvenţii verzi caută cu nerăbdare să devieze capitalul într-o structură de tip ONG. Aceasta ar extinde funcţia publică într-un clientelism legat de stat, dependent de subvenţii, granturi, garanţii de preţ şi un flux constant de bani din taxe — susţinut de structuri de piaţă manipulate politic care se perpetuează singure.

Conexiuni istorice incomode: fideicommissum medieval în haine moderne

Ceea ce birocrații de la Ministerul Justiţiei au elaborat cu migală seamănă izbitor cu un fideicommissum medieval — un tip de trust de moştenire nobilă. Este antiteza proprietăţii private, a libertăţii contractuale şi a tuturor realizărilor civilizaţionale care ne-au adus prosperitate, securitate şi rezilienţă în faţa crizelor, permițând răspunsuri rapide la şocuri externe prin realocarea capitalului.

Pentru companii, aceasta înseamnă în mod efectiv investiţii încetinite, inovaţie sugrumată şi capacitate de răspuns la şocurile pieţei şi crizelor redusă sever. Întrebarea pe care nimeni nu pare să o pună în spaţiul public german: cine beneficiază de fapt de îngheţarea capitalului într-o structură rigidă, imună la dinamica pieţei?

Răspunsul, sugerează Kolbe, e simplu: aparatul birocratic însuşi. O clasă în expansiune de funcţionari şi organizaţii non-profit legate de stat, care trăiesc din fluxul constant de fonduri publice şi care îşi justifică existenţa prin gestionarea unui sistem din ce în ce mai complex — pe care ei înşişi l-au creat.

Lecţii pentru România: ce se întâmplă când birocraţia devine scop în sine

Deşi situaţia descrisă de Kolbe e specifică Germaniei, mecanismele sunt universal recognoscibile. România cunoaşte bine propriile sale lupte cu o birocraţie care pare să crească indiferent de nevoi reale — şi cu un aparat de stat care inventează sarcini pentru a-şi justifica dimensiunea.

Diferenţa e că în Germania, acest proces e îmbrăcat în haine ideologice sofisticate — „sustenabilitate”, „responsabilitate socială corporativă”, „capitalism de stakeholder”. În România, e mai puţin rafinat, dar rezultatul e similar: capital blocat, inovaţie încetinită, dependenţă crescută de stat.

Ceea ce Germania testează astăzi cu Societatea cu Capital Legat ar putea deveni mâine un model exportat în toată Uniunea Europeană — sub umbrela armonizării legislative. Şi atunci întrebarea nu va mai fi dacă vrem sau nu acest sistem, ci cum ne adaptăm la el.

Kolbe încheie cu o reflecţie care merită meditată: „Proprietatea privată, libertatea contractuală şi toate realizările civilizaţionale care ne-au adus prosperitate, securitate şi rezilienţă — toate acestea sunt puse sub semnul întrebării de un aparat birocratic care vede în ele nu soluţii, ci ameninţări la propria sa expansiune.”

Coincidență că acest lucru se întâmplă tocmai când clasele de mijloc din întreaga Europă simt presiunea fiscală crescândă şi erodarea autonomiei economice? Sau e doar următorul pas logic într-un proces mai amplu de centralizare şi control?