Andrei Marga: ce nu se spune despre România 2026

Când un fost ministru al Educației și rector universitar alege să vorbească despre „situația și perspectivele” României din 2026 în capitala Moldovei istorice, iar discursul său invocă Rezoluțiunea de la Alba Iulia ca „bază normativă” — poate ar trebui să ne întrebăm ce anume din acea rezoluție a rămas nerealizat după 108 ani, și mai ales: cine beneficiază de această amânare perpetuă?

ndrei Marga, filosof, fost ministru în guvernul Ciorbea (1997-1998) și una dintre vocile academice care au traversat toate regimurile post-decembriste, a ales să structureze analiza sa pornind de la documentul fondator al Marii Uniri — un text care promitea „deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare”, „drepturi egale” și „reformă agrară radicală”. Coincidență sau nu, aceste promisiuni rămân, și în 2026, subiecte de dezbatere aprinsă în spațiul public românesc.

Ceea ce Marga subliniază — și ceea ce presa mainstream evită să contextualizeze — este decalajul persistent între „baza normativă” declarată (valorile din 1918) și realitatea instituțională actuală. În condițiile în care România se confruntă cu cel mai mare deficit bugetar din UE (aproximativ 9% din PIB în 2024), cu o procedură de deficit excesiv activă și cu măsuri de austeritate care afectează direct 45% din gospodării, invocarea idealurilor de la Alba Iulia pare mai degrabă un exercițiu retoric decât o foaie de parcurs politică.

Dar ce nu se menționează în discursurile oficiale este că tocmai această discrepanță — între promisiuni istorice și realitate economică — creează spațiul perfect pentru polarizarea politică pe care o vedem astăzi. Când AUR ajunge la 19-35% în sondaje (martie 2026), iar figuri controversate precum Călin Georgescu mobilizează mase semnificative fără funcții oficiale, poate ar trebui să ne întrebăm: cine beneficiază de menținerea acestui status quo frustrant?

Marga vorbește din Iași — nu din București, nu din sediul unui partid, ci din inima Moldovei istorice, regiunea care a dat României personalități precum Eminescu, Kogălniceanu, Cuza. O alegere simbolică? Sau o recunoaștere implicită că discursul de la centru (Capitală, instituții europene, coaliția PSD-PNL-USR-UDMR) nu mai rezonează cu provinciile care simt cel mai acut efectele crizei economice?

Cronologia ridică semne de întrebare: în mai 2025, Nicușor Dan devine președinte după ce alegerile din 2024 sunt anulate într-un context extrem de controversat. La șapte luni distanță, un intelectual de talia lui Marga alege să vorbească despre „baza normativă” a statului român — ca și cum ar fi nevoie să reamintim fundamentele, pentru că actualul edificiu instituțional nu mai corespunde proiectului inițial.

Ce nu ne spun sursele oficiale este că această criză de legitimitate nu e accidentală. Când 79% dintre români cred că țara merge în direcția greșită, iar încrederea în guvern oscilează între 18-33%, nu vorbim despre o simplă „criză de comunicare” — vorbim despre o fractură sistemică între elitele politice și poporul pe care pretind că îl reprezintă.

Marga invocă Alba Iulia. Dar ce s-a întâmplat, de fapt, cu promisiunile de acolo? Reforma agrară radicală — înlocuită cu o privatizare haotică în anii ’90. Libertatea națională pentru toate popoarele — transformată în dispute identitare permanente. Drepturile egale — erodată de un sistem care concentrează puterea și resursele în mâinile acelorași rețele din 1989 încoace.

Poate că adevărata întrebare nu e „care e situația României în 2026″, ci „de ce, după 108 ani, tot invocăm aceleași principii nerealizate?” Și mai ales: cui îi convine ca ele să rămână doar declarații de principiu, niciodată implementate pe deplin?

Într-o Românie în care diaspora numără 3-4 milioane de oameni (din 19 milioane populație totală), iar baza NATO de la Kogălniceanu devine cea mai mare din Europa, discuția despre „situația și perspectivele” țării nu mai poate ignora elefantul din cameră: suntem încă o țară suverană în sensul declarat la Alba Iulia, sau am devenit o platformă geopolitică administrată de elitele locale în numele unor interese care depășesc granițele?

Andrei Marga ridică aceste întrebări — chiar dacă nu în termeni atât de expliciți. Iar faptul că o face din Iași, nu din București, spune mai mult decât orice discurs oficial despre unde se află cu adevărat inima României — și unde se află doar aparatul de putere.