Datoria de 40 de trilioane: sistemul care așteaptă să cedeze
economie libera

Datoria de 40 de trilioane: sistemul care așteaptă să cedeze

T
⏱ 4 min de citit

e-ai întrebat vreodată de ce, în dezbaterile publice despre scumpiri și salarii care nu mai ajung, un singur nume lipsește aproape mereu din discuție? Economistul american Murray Sabrin, profesor de finanțe și autor al cărții „The Abolition Manifesto”, susține că acel nume este chiar instituția care tipărește banii: banca centrală a Statelor Unite, Rezerva Federală.

Într-un dialog publicat de Mises Institute, Sabrin pune pe masă o cifră care sperie: datoria publică americană a ajuns la aproape 40 de trilioane de dolari, cu deficite anuale de peste 2 trilioane și costuri cu dobânzile care depășesc un trilion de dolari pe an. „Something’s got to break”, spune el — ceva, undeva, trebuie să cedeze.

Ce spune versiunea oficială

Discursul public, indiferent de tabăra politică, explică scumpirile prin lanțuri de aprovizionare, războaie, speculă sau lăcomia companiilor. Rareori apare în aceste explicații rolul politicii monetare — deciziile băncii centrale americane de a tipări bani în cantități uriașe, mai ales în perioada pandemiei.

Piesa care nu se leagă

Aici intervine observația lui Sabrin: dacă zeci de politicieni și comentatori vorbesc zilnic despre costul vieții, cum se face că aproape niciunul nu menționează banca centrală drept cauză? „No one mentions the Fed as the cause of the unaffordability. It is astonishing”, spune economistul, adăugând că acest lucru arată fie ignoranță, fie o reticență deliberată de a discuta subiectul.

Potrivit lui, prețurile locuințelor s-au dublat în ultimii șase ani, iar o dobândă de 7% la creditele ipotecare pe 30 de ani a făcut aproape imposibil pentru tinerii americani accesul la o locuință — tocmai într-o perioadă în care, susține el, banii creați de banca centrală au curs mai întâi către marile bănci și instituții financiare, înainte să ajungă, mult diluați ca putere de cumpărare, la restul economiei.

Ce cred susținătorii teoriei

Sabrin leagă acest mecanism de episoade istorice mult mai dramatice. El amintește că hiperinflația a precedat, în secolul XX, instaurarea unor regimuri totalitare: în Rusia după Primul Război Mondial, în Germania zece ani mai târziu, și în China nationalistă înainte de preluarea puterii de către Mao, în 1949. Teza lui este că atunci când o bancă centrală pierde controlul asupra masei monetare, consecințele politice pot fi radicale.

Adept al școlii economice austriece, formate în jurul unor nume precum Ludwig von Mises și Murray Rothbard — acesta din urmă i-a fost chiar mentor de doctorat —, Sabrin susține că statul american modern s-a transformat într-un „stat al bunăstării și al războiului” care ar fi abandonat limitele impuse inițial de Constituție, inclusiv al Zecelea Amendament, care rezervă statelor și cetățenilor orice putere neatribuită explicit guvernului federal.

În cartea sa, pe care o publică în serial pe platforma sa personală, Sabrin propune eliminarea treptată a programelor federale Medicaid, Social Security și Medicare, înlocuirea lor cu organizații non-profit finanțate voluntar și permiterea cetățenilor să-și economisească singuri pentru pensie, fără taxe pe dividende, dobânzi sau câștiguri de capital. El citează exemplul propriu: a contribuit la înființarea unui centru medical non-profit în New Jersey, finanțat exclusiv din donații voluntare.

Ce răspund scepticii

Teoriile economice austriece despre rolul exclusiv al politicii monetare în inflație nu sunt unanim acceptate în mediul academic. Mulți economiști consideră că inflația are cauze multiple — de la șocuri ale ofertei la cererea agregată și la factori geopolitici — și că reducerea radicală a programelor sociale ar lăsa fără protecție milioane de oameni vulnerabili, în special vârstnici și persoane cu venituri mici, fără o alternativă funcțională demonstrată la scară națională.

Ce rămâne neexplicat

Întrebarea pe care o lasă Sabrin deschisă este una simplă, dar incomodă: dacă programele guvernamentale sunt atât de benefice pentru cetățeni, de ce trebuie finanțarea lor impusă prin taxe obligatorii, și nu lăsată la alegere, așa cum alegem orice alt serviciu din viața de zi cu zi? Nimeni, spune el, nu știe sigur când anume sistemul datoriei globale va atinge punctul de rupere — doar că, în opinia sa, acel moment este doar o chestiune de timp.

Judecă singur: este vorba despre o explicație economică plauzibilă, ignorată din comoditate politică, sau despre o teorie care simplifică prea mult un sistem financiar extrem de complex?

adevăruri.ro este partener LIXRA Media Intelligence Network