
14 noiembrie: Sfântul Apostol Filip și Sfântul Grigorie Palama
n fiecare an, pe 14 noiembrie, Biserica Ortodoxă îi pomenește împreună pe Sfântul Apostol Filip și pe Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, două chipuri despărțite de secole, dar unite prin aceeași mărturisire a credinței.
Sfântul Filip s-a născut în Betsaida Galileei, aceeași cetate de pescari din care veneau și Petru, Andrei, Iacob și Ioan. A fost chemat la apostolat la foarte scurt timp după acești frați, devenind unul dintre cei dintâi urmași ai lui Hristos. Potrivit tradiției bisericești, Filip era căsătorit și avea patru fiice, care, prin viața și propovăduirea lor, au devenit la rândul lor modele de trăire creștină.
După Înălțarea Domnului, Sfântul Filip a plecat să vestească Evanghelia în ținuturi îndepărtate. Tradiția ortodoxă românească îl leagă, alături de Sfântul Apostol Andrei, de propovăduirea creștinismului pe teritoriul vechii Dacii, considerându-i pe cei doi apostoli printre întemeietorii credinței creștine pe aceste meleaguri. Este una dintre rădăcinile pentru care creștinismul românesc este numit „apostolic”, adică întemeiat direct de ucenicii lui Hristos, nu adus ulterior prin misionari.
Sfântul Filip și-a încheiat misiunea pământească prin mucenicie, într-o vreme și într-un loc pe care izvoarele vechi le leagă de Asia Mică, rămânând în conștiința Bisericii drept unul dintre cei doisprezece apostoli ale căror vieți au așezat temelia creștinătății.
Tot pe 14 noiembrie este pomenit și Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscop al Tesalonicului în secolul al XIV-lea, cunoscut pentru apărarea învățăturii despre harul necreat și despre rugăciunea isihastă, adică rugăciunea tăcută a inimii prin care monahii athoniți căutau unirea cu Dumnezeu. Scrierile sale rămân și astăzi un reper important pentru teologia ortodoxă, fiind socotit unul dintre marii dascăli ai spiritualității răsăritene.
Ziua de 14 noiembrie este, prin urmare, un prilej de reflecție atât asupra începuturilor apostolice ale credinței pe pământul românesc, cât și asupra adâncirii ei duhovnicești, prin învățătura despre lucrarea tainică a harului în om.