Băcanu: cum 20 de oameni ar fi răsturnat un stat cu armată și SRI
etre Mihai Băcanu, jurnalist disident anti-comunist și fost director al ziarului România liberă, a ridicat în podcastul „Pe drept cuvînt” o întrebare pe care nimeni din sfera oficială nu pare dispus să o abordeze: cum ar fi putut 20 de persoane să orchestreze o lovitură de stat într-o țară cu zeci de mii de sereiști, jandarmi și militari? Ironia cu care Băcanu tratează dosarul intentat lui Călin Georgescu și unor apropiați pentru presupusa tentativă de răsturnare a statului dezvăluie o problemă mai adâncă: proporționalitatea acuzațiilor față de resursele reale ale acuzaților.
„Eu m-am tot întrebat, la tevatura asta cu lovitura de stat — 20 de oameni să răstoarne un stat?”, a declarat Băcanu, subliniind absurditatea scenariului prezentat de procurori. Ceea ce nu se menționează în rechizitorii și comunicate oficiale este contextul: România dispune de peste 80.000 de angajați în structurile de ordine publică și securitate națională, fără a număra armata activă. Cum ar fi reușit un grup de 20 de persoane, indiferent de influența lor mediatică, să depășească această forță instituțională?
Cronologia ridică semne de întrebare. Dosarul a fost deschis la scurt timp după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 — decizie luată de CCR pe fondul acuzațiilor de interferență rusă și campanie TikTok nereglementată în favoarea lui Georgescu. Coincidență sau nu, acuzația de lovitură de stat apare exact când Georgescu — candidat independent care a câștigat turul 1 cu 22,95% în noiembrie 2024, dar alegerile au fost anulate de CCR pe 6 decembrie 2024 din cauza dovezilor de interferență rusă și finanțare ilegală — devenise o figură incomodă pentru establishment-ul politic.
Băcanu, care a cunoscut pe propria piele represiunea comunistă, sugerează că terminologia „lovitură de stat” este utilizată pentru a delegitima orice formă de contestare a ordinii actuale. „Ce țară poate fi răsturnată de 20 de oameni?” — întrebarea lui Băcanu nu e retorică, ci o invitație la gândire critică. În contextul în care încrederea în instituțiile statului a scăzut la minime istorice (18-33% pentru guvern, conform sondajelor din martie 2026), etichetarea opoziției ca „tentativă de lovitură de stat” devine un instrument politic, nu juridic.
Ceea ce rămâne neexplicat în dosarul procurorilor este mecanismul concret prin care cei 20 de acuzați ar fi putut prelua controlul asupra structurilor de forță ale statului. Fără acces la armată, poliție sau servicii secrete, fără sprijin instituțional vizibil, scenariul rămâne o construcție teoretică. Cine beneficiază de menținerea acestei narațiuni? Răspunsul e simplu: actorii politici care au nevoie să prezinte orice alternativă la status quo drept amenințare existențială.
Băcanu nu este singurul care ridică semne de întrebare. În cercurile juridice și jurnalistice independente, proporționalitatea acuzațiilor a devenit subiect de dezbatere. Un proces pentru lovitură de stat — una dintre cele mai grave infracțiuni din Codul Penal — necesită dovezi extraordinare. Până acum, ceea ce a fost prezentat public seamănă mai degrabă cu o campanie electorală neconvențională decât cu o conspirație militară.
Contextul geopolitic nu poate fi ignorat. România se află sub presiune constantă din partea Rusiei, iar orice candidat perceput ca „pro-rus” devine automat suspect. Dar etichetarea automată a oricărei voci critice față de NATO sau UE drept „agent străin” sau „loviturist” transformă dezbaterea democratică într-un exercițiu de supraviețuire politică. Băcanu, care a trăit într-un regim unde orice disidență era trădare, recunoaște tiparele.
Întrebarea finală rămâne deschisă: dacă 20 de oameni fără armată, fără acces la structurile de forță, fără sprijin instituțional vizibil pot fi acuzați de lovitură de stat, ce înseamnă cu adevărat această acuzație? Și mai important: ce precedent se stabilește pentru viitoarele contexte electorale?