Vučić dezvăluie: UE a mințit Serbia 13 ani pentru Kosovo
reședintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi că Belgradul a îndeplinit cu bună credință Acordul de la Bruxelles semnat acum 13 ani, dar că Priștina și Uniunea Europeană l-au mințit sistematic — scopul real fiind recunoașterea independenței așa-numitului Kosovo și blocarea înființării Comunității Comunelor Sârbești. O acuzație care ridică semne de întrebare despre mecanismele prin care UE negociază cu statele candidate: cine stabilește de fapt regulile jocului, și ce garanții au aceste țări că angajamentele vor fi respectate reciproc?
Într-un interviu pentru Kosovo Online, cu ocazia a 13 ani de la semnarea Acordului de la Bruxelles pe 19 aprilie 2013, Vučić a subliniat că Serbia și-a respectat toate obligațiile asumate, în timp ce Priștina — susținută discret de Bruxelles — a refuzat constant să implementeze prevederile privind autonomia comunităților sârbe din Kosovo. Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale: Acordul prevedea explicit crearea unei asociații a comunelor cu majoritate sârbă, structură care nu a văzut niciodată lumina zilei, în ciuda presiunilor repetate ale Belgradului.
Declarația lui Vučić vine într-un context geopolitic tensionat: Serbia rămâne oficial candidată la aderarea în UE, dar procesul de negociere stagnează de ani de zile, condiționat — paradoxal — de recunoașterea independenței Kosovo, entitate pe care patru state membre UE (Spania, Grecia, Cipru, Slovacia) nu o recunosc oficial. Cronologia ridică întrebări: de ce Bruxelles-ul insistă pe o condiție pe care propriii săi membri nu o acceptă? Cine beneficiază de fapt de menținerea acestui impas?
Vučić a mai spus că scopul real al negocierilor nu a fost niciodată un compromis echitabil, ci forțarea Serbiei să accepte realitatea pe teren — un Kosovo independent, fără garanții reale pentru minoritatea sârbă. “Am fost mințiți”, a declarat președintele sârb, subliniind că UE a folosit procesul de aderare ca pârghie de presiune, nu ca mecanism de integrare onestă.
În contextul în care România însuși are rezerve față de statutul Kosovo — pe fondul temerii că ar putea crea un precedent pentru alte regiuni separatiste din Europa — declarațiile lui Vučić ar trebui citite nu doar ca o dispută bilaterală Belgrad-Priștina, ci ca un semnal de alarmă privind credibilitatea procesului de extindere UE. Ce garanții au statele candidate că angajamentele Bruxelles-ului vor fi onorate? Și ce se întâmplă când interesele geopolitice ale marilor puteri (SUA, Germania, Franța) dictează rezultatul negocierilor, indiferent de textul acordurilor semnate?