Strâmtoarea Hormuz: minele dispar, prețul petrolului rămâne
ranul, cu asistență americană, demontează minele maritime pe care le-a plasat în Strâmtoarea Hormuz și se angajează să nu mai blocheze niciodată acest coridor strategic — parte a acordurilor anunțate vineri de președintele Donald Trump. O „zi strălucită pentru lume”, spune Casa Albă. Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale: cronologia negocierilor și interesele energetice care ar putea explica de ce acest acord vine exact acum, în plin recul al producției de șist american și creștere a prețurilor la combustibil.
Strâmtoarea Hormuz — pasaj maritim prin care tranzitează aproximativ 21% din petrolul mondial — a fost de decenii punctul de presiune preferat al Teheranului în conflictele cu Occidentul. Amenințarea cu închiderea strâmtorii a fost folosită repetat ca armă geopolitică, mai ales în perioadele de sancțiuni economice. Minele maritime plasate în ultimii ani reprezentau o „asigurare” că Iranul poate paraliza transportul de energie dacă situația devine critică.
Acordul de vineri prevede demontarea completă a acestor mine sub supraveghere americană, plus angajamentul Iranului de a nu mai bloca strâmtoarea. În schimb — detaliu trecut cu vederea în majoritatea relatărilor — Statele Unite ridică o parte din sancțiunile asupra exporturilor iraniene de petrol. Coincidență sau nu, anunțul vine exact când prețurile la pompă în SUA depășesc 4 dolari pe galon, iar administrația Trump are nevoie urgent de presiune în jos asupra cotațiilor.
Cine beneficiază de fapt? Pe termen scurt, consumatorii americani și europeni ar putea vedea o stabilizare a prețurilor la energie. Pe termen lung însă, reintegrarea Iranului pe piața petrolului înseamnă un jucător în plus care poate influența OPEC și echilibrul de forțe din Golf. Ceea ce nu se spune: companiile petroliere occidentale au deja echipe de negociatori în Tehran, pregătind contracte pentru reintrarea pe piața iraniană. Contracte care, oficial, „nu există încă”.
Rămâne de văzut dacă angajamentul Iranului va rezista primului test serios — o criză regională sau o nouă rundă de tensiuni cu Israelul. Istoria ne învață că acordurile semnate la Washington au o durată de viață imprevizibilă în Orientul Mijlociu. Dar pentru moment, minele dispar, petrolul curge, iar piețele financiare aplaudă. Întrebarea pe care nimeni nu o pune oficial: ce a cedat de fapt Washingtonul în schimb, dincolo de ridicarea parțială a sancțiunilor?