Rusia promite Chinei „acoperirea golului energetic”

n timp ce blocada navală americană a Strâmtorii Hormuz amenință rutele energetice ale Asiei, Rusia a oferit Chinei o soluție care ridică semne de întrebare: ministrul rus de Externe Serghei Lavrov s-a întâlnit miercuri cu președintele Xi Jinping la Beijing, promițând că Moscova va „umple golul de resurse energetice” lăsat de criza din Golf. Ceea ce nu se spune în rapoartele oficiale: această criză transformă Rusia în câștigătorul neașteptat al războiului economic american împotriva Iranului.

Întâlnirea Lavrov-Xi vine într-un moment în care vulnerabilitatea Chinei la blocada Hormuz rămâne o întrebare deschisă — și inconfortabilă pentru strategii occidentali. Xi a îndemnat cele două țări să „valorifice pe deplin avantajele proximității geografice și complementarității, să aprofundeze cooperarea pe toate planurile și să sporească reziliența dezvoltării reciproce”, conform comunicatului oficial chinez.

Rusia este deja cel mai mare furnizor energetic al Chinei — o realitate care capătă noi dimensiuni strategice în contextul actual. „Ambele părți trebuie să mențină concentrarea strategică, să aibă încredere una în alta, să se sprijine reciproc, să se dezvolte împreună”, a continuat Xi, într-o declarație care sună mai degrabă ca un răspuns la presiunile din Hormuz decât ca o simplă formulă diplomatică de rutină.

Lavrov a răspuns subliniind că relațiile sino-ruse joacă un „rol stabilizator în afacerile mondiale” într-o perioadă de „haos și turbulenți globale” — o temă constantă care a consolidat încrederea dintre Beijing și Moscova de la începutul războiului din Ucraina, acum peste patru ani.

Ceea ce conferă substanță acestei retorici: după întâlnire, ministrul rus de Externe a anunțat la o conferință de presă că Moscova este gata să crească livrările de energie către China. „Rusia poate cu siguranță să umple golul de resurse care a apărut în China și în alte țări interesate să lucreze cu noi pe baze egale și mutual avantajoase”, a declarat Lavrov — o formulare care lasă deschisă poarta pentru alte state asiatice afectate de blocadă.

Vizita de două zile a lui Lavrov pregătește terenul pentru un summit viitor între Xi și președintele rus Vladimir Putin, așteptat în prima jumătate a acestui an, probabil după summitul Trump-Xi programat pentru 14-15 mai. Cronologia ridică întrebări: de ce tocmai acum, în plină criză Hormuz, Rusia își intensifică angajamentele energetice față de China?

Criza Hormuz reprezintă o amenințare reală pentru securitatea energetică chineză — cea mai mare putere asiatică rămâne dependentă de rutele globale de aprovizionare pe care nu le controlează complet. Deși Beijing a încercat ani de zile să diversifice prin conducte din Rusia și Asia Centrală, realitatea este că aceste proiecte necesită ani pentru construcție și rămân mult prea limitate pentru a înlocui volumul de petrol care tranzitează Hormuz.

Totuși, există un contraargument puternic împotriva presupunerii că mișcările lui Trump împotriva Iranului vor strangula și devasta în final China. Alături de Rusia, care vine în sprijinul Beijingului cu petrolul său recent nesancționat, există și alte aspecte de luat în considerare — aspecte pe care strategii de la Washington par să le fi trecut cu vederea.

Deși China depinde într-o anumită măsură de petrolul din Golf, la fel depinde și restul Asiei. În timp ce Statele Unite ar putea fi izolate de unele dintre cele mai grave consecințe ale închiderii Hormuz, economiile aliaților americani asiatici nu sunt. Economiile asiatice sunt printre cele mai dependente de petrolul din Orientul Mijlociu: Coreea de Sud primește aproximativ 70% iar Japonia primește copleșitoare 95% din petrolul lor din Orientul Mijlociu. Council on Foreign Relations notează că în 2024, 84% din petrol și 83% din GNL expediate prin Hormuz erau destinate Asiei. Aceasta nu e o presiune țintită — în schimb, o astfel de mișcare pare făcută fără prea multă atenție la Asia în general, lovind exact statele pe care Washington le poziționează teoretic împotriva Beijingului.

China este de fapt una dintre țările cel mai bine poziționate din Asia pentru a gestiona exact această criză, datorită stocurilor existente, lanțurilor de aprovizionare diversificate, unei rețele electrice dependente de cărbune și alternativelor prin conducte. Deși China este vulnerabilă, este mai izolată decât cea mai mare parte a Asiei, primind doar aproximativ 20% din petrolul său prin Hormuz — o cifră care pune sub semnul întrebării narațiunea oficială despre „presiunea maximă” asupra Chinei.

Există o anumită ironie în faptul că un element timpuriu al efectelor colaterale din războiul cu Iranul a fost că Washington s-a grăbit să ridice sancțiunile asupra petrolului rusesc care tranzitează mările, pentru a reduce prețurile globale în creștere ale petrolului — și totuși este exact acest flux de petrol nesancționat care va beneficia China. Cine beneficiază, în final, de această criză?

Iar consecințele neintenționate continuă să se acumuleze. Multe economii asiatice s-au îndreptat deja către Rusia în mijlocul acestei turbulențe, consolidând economia unui alt presupus dușman al SUA. Această lovitură adusă aliaților noștri din Pacific nu este teoretică. În toată Asia, guvernele partenere se zbat deja în timp ce economiile lor se confruntă cu cea mai gravă criză din ultimele decenii. Națiunile asiatice scurtează săptămânile de lucru și implementează controale ale combustibilului, perturbându-și economiile pe măsură ce tensiunea crește.

Ceea ce nu se menționează în analizele mainstream: această criză nu slăbește China — ci întărește exact axa pe care Occidentul pretinde că vrea să o submineze. Rusia devine furnizorul energetic indispensabil, China își consolidează relațiile strategice cu Moscova, iar aliaților asiatici ai Americii li se oferă o lecție brutală despre cine controlează de fapt securitatea lor energetică. Coincidență sau consecința previzibilă a unei strategii prost gândite?