Curtea Supremă SUA: a doua scurgere majoră și întrebări fără răspuns

n mai puțin de patru ani, Curtea Supremă a SUA — instituția care se laudă cu hermetismul său absolut — a fost zguduită de a doua scurgere masivă de informații confidențiale. Coincidență? Sau simptomul unei culturi interne în descompunere, unde cineva joacă după alte reguli decât cele oficiale?

Profesorul de drept Jonathan Turley, analist constituțional și autor de bestseller-uri juridice, a publicat pe blogul său o analiză care pune sub semnul întrebării capacitatea Chief Justice John Roberts de a mai proteja integritatea instituției. Și nu e vorba doar de un eșec tehnic — e vorba de un model care se repetă.

Prima scurgere, cea din 2022, a expus proiectul deciziei Dobbs (care a anulat dreptul constituțional la avort) înainte de publicarea oficială. O mișcare fără precedent, menită evident să influențeze opiniile finale ale judecătorilor sau să declanșeze presiune publică. Ancheta condusă de Roberts prin intermediul mareșalilor federali — nu FBI, să notăm — nu a identificat niciun vinovat. Rezultatul? Cel care a scurs informația a reușit atât să saboteze procesul, cât și să scape nepedepsit.

Acum, în aprilie 2026, The New York Times publică memorii interne ale judecătorilor despre folosirea controversată a „shadow docket” — procedura prin care Curtea emite decizii fără audieri publice. Documentele, vechi de un deceniu, vizează un caz legat de Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) și modul în care aceasta ar fi forțat companiile de utilități să cheltuiască miliarde pentru conformarea cu reglementări pe care Curtea le declarase ilegale.

Chief Justice Roberts nota atunci: „Absența suspendării a permis agenției să implementeze efectiv un program pe care l-am declarat contrar legii.” Cu alte cuvinte: EPA a folosit litigiul prelungit ca pe o armă de fapt împotriva industriei private. Ceea ce nu se spune în articolul Times-ului: cine exact a avut interes să scoată la lumină aceste memorii tocmai acum, la un deceniu distanță?

Scurgerea vine la scurt timp după un discurs incendiar al judecătoarei Ketanji Brown Jackson la Yale Law School, în care aceasta a atacat colegii conservatori pentru decizii „complet iraționale” luate prin shadow docket. Cronologia ridică întrebări: discurs public dur → scurgere de documente care îi vizează pe aceiași judecători. Coincidență?

Dar nu e singura fisură din fațada Curții. În aceeași săptămână, judecătoarea Sonia Sotomayor l-a atacat public pe colegul său Brett Kavanaugh, acuzându-l că e un elitist deconectat care „nu a cunoscut niciodată un muncitor plătit pe oră.” O insultă personală, o ruptură de la tradiția de civilitate a instituției. Sotomayor s-a scuzat ulterior — dar cuvintele au fost rostite.

Și mai e un detaliu: cartea viitoare a jurnalistei Mollie Hemingway despre judecătorul Samuel Alito conține o scenă jenantă — judecătoarea Elena Kagan ar fi țipat atât de tare la judecătorul Stephen Breyer înainte de publicarea deciziei Dobbs, încât „peretele tremura.” Motivul presupus? Breyer ar fi acceptat să grăbească finalizarea opiniilor disident pentru a le proteja pe colegii conservatori de amenințările crescânde după scurgerea inițială.

Ceea ce vedem nu mai e o curte de justiție funcțională — e un teatru de război intern, cu tabere ideologice care își scurg reciproc informațiile și se atacă public. Roberts, care la audierea sa de confirmare declara că „judecătorii sunt ca arbitrii — aplică regulile, nu le creează,” se confruntă acum cu o realitate brutală: regulile interne ale Curții sunt călcate în picioare. Și el nu reușește să oprească hemoragia.

Turley folosește o metaforă din baseball: legenda Ted Williams îi spunea unui coleg jucător că „la două strike-uri, trebuie să protejezi baza.” Roberts e la două strike-uri. Dacă mai apare o scurgere majoră, credibilitatea instituției va fi distrusă definitiv.

Soluția propusă de Turley e clară: Roberts trebuie să pună deoparte rezervele și să cheme FBI-ul — nu mareșalii federali — pentru o anchetă reală, cu rezultate publice, indiferent unde duc probele. Transparență totală. Altfel, publicul american va continua să creadă că „arbitrii” joacă cu cărțile marcate.

Întrebarea care rămâne: cine beneficiază de destabilizarea Curții Supreme tocmai acum, într-un an electoral volatil, cu AUR în creștere în România și cu mișcări populiste în toată Europa? Și de ce scurgerile vizează întotdeauna aceeași tabără ideologică? Răspunsurile oficiale lipsesc. Dar cronologia vorbește de la sine.