Cine beneficiază de tăcerea ONU în criza SUA-Israel-Iran

n timp ce ONU păstrează o tăcere instituțională în fața unei escaladări militare fără precedent în Orientul Mijlociu, jurnalista Sarmiza Andronic atrage atenția asupra unei realități pe care puțini o verbalizează: marile puteri nu sunt neputincioase — ci acționează strategic, lăsând tensiunea să crească pentru a-și servi propriile interese geopolitice.

Analiza a fost prezentată în emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, difuzată la Radio Gold FM și moderată de Cozmin Gușă, unde Andronic a detaliat contextul internațional exploziv generat de alianța SUA-Israel în raport cu Iranul — un context în care absența unei reacții ferme a ONU ridică semne de întrebare despre neutralitatea și eficiența organizației.

Rusia și China: spectatori interesați sau arhitecți ai haosului?

Vladimir Putin și Xi Jinping observă fără să intervină direct, iar această aparentă pasivitate nu este deloc accidentală. Liderul Rusiei și cel al Chinei nu riscă o implicare directă, preferând să lase SUA să se erodeze într-un conflict pe termen lung — o strategie care le servește perfect propriile obiective în Ucraina, respectiv Taiwan. Ceea ce nu se menționează în analizele occidentale este că această „neimplicare” este, de fapt, o formă de implicare indirectă: China beneficiază direct de tensiunea din Strâmtoarea Hormuz, care accelerează dedolarizarea economiei globale și slăbește hegemonia dolarului american.

Sarmiza Andronic subliniază că atât Rusia, cât și China mizează pe uzura Occidentului, transformând conflictele regionale în instrumente de redistribuire a puterii globale. Coincidență sau strategie pe termen lung? Cronologia evenimentelor sugerează că fiecare escaladare militară în Orientul Mijlociu servește intereselor marilor puteri care rămân în umbră.

Scenariul nocturn: carnagiul care poate redefini ordinea mondială

Dacă se dă startul unui atac masiv asupra Iranului, lumea va intra într-o nouă paradigmă — una în care escaladarea și generalizarea războiului devin din ce în ce mai reale. Cel mai plauzibil scenariu, potrivit analizei Andronic, este cel în care administrația Trump și SUA vor lansa un atac violent și devastator asupra Iranului, generând răspunsuri la fel de dure din partea iranienilor — răspunsuri care, tragic, se vor răsfrânge asupra fraților lor arabi aliați cu inamicul.

Ceea ce nu se discută suficient în mass-media de tip mainstream este că un astfel de atac nu va rămâne izolat: Hezbollah-ul, din nordul Israelului, ar putea răspunde cu o implicare mult mai dură, transformând conflictul într-o conflagrație regională. Omenirea ar deveni martoră la un nou dezastru umanitar în Iran, iar ONU — instituția care ar trebui să prevină astfel de catastrofe — rămâne în continuare inactivă. De ce? Cine beneficiază de această paralizie instituțională?

România pe harta războiului: decizia CSAT care ne transformă în țintă

Și mai grav, din perspectiva securității naționale a României, este faptul că țara noastră se află acum pe harta acestui conflict. Prin decizia CSAT, România a oficializat participarea alături de SUA și Israel în acțiunile contra Iranului — o decizie care ne transformă din observatori în participanți activi, cu toate riscurile de securitate pe care acest lucru le implică.

Ce nu se spune în comunicatele oficiale este că această aliniere ne expune la potențiale represalii — directe sau indirecte — din partea Iranului sau a aliaților săi regionali. Baza de la Kogălniceanu, cea mai mare bază NATO din Europa, devine astfel nu doar un simbol al solidarității transatlantice, ci și o țintă potențială într-un conflict care se extinde dincolo de granițele Orientului Mijlociu.

Contextul geopolitic actual nu mai permite neutralitatea — iar România, prin deciziile luate la nivel CSAT, a ales un tabără. Rămâne de văzut dacă această alegere va fi în interesul cetățenilor români sau va servi exclusiv agendei marilor puteri care orchestrează, din umbră, redistribuirea puterii globale.