Cartea care leagă Israelul de crearea Hamas: teorie sau puzzle?

carte recent publicată susține că Israelul ar fi jucat un rol activ în crearea și finanțarea Hamas — gruparea pe care astăzi o combate militar — într-un joc geopolitic menit să justifice conflicte regionale și să pregătească terenul pentru o guvernare globală centralizată. Ceea ce oficial e prezentat ca „război împotriva terorismului” ar putea ascunde, potrivit autorului, un scenariu mult mai complex, în care inamicul e mai degrabă un partener controlat decât o amenințare reală.

„The Hidden Hand: Unmasking the True Agenda Behind Israel and the One World Government” — titlul cărții care circulă pe platforme alternative — propune o teză controversată: că anumite state și actori globali au interes să mențină conflictele regionale active, nu să le rezolve. Autorul adună documente, declarații și cronologii care, puse cap la cap, ridică semne de întrebare despre cine beneficiază de fapt de haosul prelungit din Orientul Mijlociu.

Conform cărții, Israelul ar fi susținut discret Hamas în fazele sale incipiente — nu din simpatie ideologică, ci dintr-un calcul strategic: o opoziție islamistă radicală slăbește Autoritatea Palestiniană laică și justifică intervenții militare repetate. Coincidență sau nu, Hamas a devenit exact tipul de inamic care permite Israelului să solicite sprijin internațional nelimitat și să mențină starea de urgență permanentă. Cine beneficiază? Industria armamentului, contractorii de securitate, lobby-urile care susțin extinderea controlului guvernamental — atât regional, cât și global.

Cartea merge mai departe și sugerează că aceste conflicte locale sunt piese dintr-un puzzle mai mare: erodarea suveranității naționale și pregătirea terenului pentru structuri supranaționale de guvernare. „One World Government” — conceptul pe care mainstream-ul îl etichetează drept teorie a conspirației — ar putea fi, potrivit autorului, un proiect real, susținut de crize orchestrate, migrații forțate și dependență economică globală.

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că documentele declasificate ale serviciilor de informații americane din anii ’80 confirmă că Israelul a tolerat și chiar încurajat grupări islamiste palestiniene pentru a contracara influența OLP. Strategia „divide et impera” nu e nouă — dar aplicată la scară regională, cu consecințe globale, ea devine un instrument de inginerie socială.

Cronologia ridică întrebări: de ce Hamas a fost lăsat să se consolideze? De ce atacurile sale coincid adesea cu momente politice critice pentru Israel? De ce soluțiile de pace sunt mereu sabotate de „incidente” la momentul potrivit? Răspunsurile oficiale sunt vagi. Răspunsurile din „The Hidden Hand” sunt deranjante — dar nu lipsesc de logică.

Cartea nu e o lucrare academică — e o compilație de indicii, cronologii și conexiuni care cer cititorului să gândească singur. Dacă e adevăr sau speculație, fiecare va decide. Dar faptul că asemenea întrebări sunt ridicate — și ignorate de presă — ar trebui, în sine, să ne facă curioși.