Bustul lui Goga, eliminat noaptea: ce ascunde operațiunea de la Iași

n timp ce România aniversează 107 ani de la Unirea Transilvaniei, bustul lui Octavian Goga — poetul care a luptat pentru drepturile românilor ardeleni — dispare din spațiul public ieșean într-o operațiune care amintește suspectul de metodele regimului comunist. Doctorul în istorie Mircea Platon, cunoscut pentru analizele sale fără menajamente, trage un semnal de alarmă care deranjează: „Atunci veneau securiștii noaptea cu Volga neagră și arestau marile personalități. Azi vin și arestează busturile marilor personalități. Pentru că mari personalități nu mai avem!”

Comparația, publicată pe Facebook, nu e una întâmplătoare. Platon, unul dintre cei mai competenți diagnosticieni ai derivelor ideologice contemporane, plasează gestul într-un context mai larg: ștergerea sistematică a memoriei naționale sub pretextul „corectitudinii politice” sau al unor controverse fabricate. Ceea ce oficialii prezintă drept „decizie administrativă” capătă, prin prisma istoricului, contururi de operațiune de demolare identitară.

Octavian Goga nu e o figură oarecare din panteonul cultural românesc. Poet, dramaturg, ziarist, om politic — Goga a fost vocea Transilvaniei subjugate, cel care a strigat durerea românilor ardeleni în fața imperiului austro-ungar. Opera sa literară rămâne un monument al limbii române, iar activitatea sa politică — controversată pentru unii, eroică pentru alții — a marcat decisiv lupta pentru Marea Unire. Eliminarea bustului său din Iași, fără dezbatere publică amplă, ridică întrebări incomode: cine decide ce personalități merită să fie comemorate și pe baza căror criterii? Și mai ales: cui folosește ștergerea acestor repere identitare?

Platon subliniază o ironie tragică: în anii ’50, regimul comunist „arresta” fizic intelectualii și artiștii care deranjau narațiunea oficială. Astăzi, într-o Românie formal democratică, se „arestează” simbolurile lor — busturile, statuile, numele de străzi. Metoda s-a rafinat, dar scopul rămâne același: controlul memoriei colective. Ce nu se spune în comunicatele oficiale este că acest tip de „curățenie” simbolică urmează adesea agende ideologice importate, care privesc istoria națională prin lentila culpabilizării și a rușinii, nu a înțelegerii contextului.

Cronologia ridică semne de întrebare. De ce acum? De ce Goga? Și de ce lipsa unei dezbateri publice reale, în care argumentele pro și contra să fie prezentate transparent? Răspunsurile oficiale, dacă vor exista, vor probabil invoca „sensibilități” sau „reinterpretări istorice”. Dar ceea ce Mircea Platon sugerează este mai profund: asistăm la o operațiune de reeducare prin ștergere, în care personalitățile complexe ale trecutului sunt înlocuite cu un vid convenabil — un spațiu public steril, fără repere incomode, fără întrebări dificile.

Coincidență sau nu, fenomenul nu e izolat. În ultimii ani, mai multe monumente și simboluri legate de figuri controversate din istoria României au fost eliminate sau relocate, adesea sub presiuni externe sau sub influența unor curente ideologice care consideră că trecutul trebuie „corectat” retroactiv. Cine beneficiază de această amnezie indusă? Cu siguranță nu cetățenii care au dreptul să-și cunoască istoria în toată complexitatea ei — cu lumini și umbre, cu eroi imperfecți și cu lecții dureroase.

Mircea Platon încheie cu o constatare care sună ca o profeție: „Pentru că mari personalități nu mai avem!” E o observație acidă, dar greu de contrazis. Într-o epocă în care mediocritatea e recompensată, iar curajul intelectual e sancționat, eliminarea busturilor devine un gest simbolic perfect: confirmă că societatea preferă să uite, nu să înțeleagă. Și că, în lipsa unor modele vii de integritate și viziune, ștergerea celor din trecut devine nu doar posibilă, ci și convenabilă.