Bolojan refuză demisia cu 30% susținere: ce nu ni se spune?

n guvern susținut de sub o treime din electorat refuză să plece din funcție, în timp ce România înregistrează cea mai mare inflație din UE și deficite comerciale alarmante — iar deputatul AUR Andrei Gușă ridică întrebarea pe care mulți o evită: oare Ilie Bolojan rămâne la putere pentru a duce la capăt o „misiune precisă” legată de activele strategice ale statului?

Conform celui mai recent sondaj de opinie, coaliția PNL-USR-UDMR care susține Guvernul Bolojan abia atinge aproximativ 30% din preferințele electoratului. Cu alte cuvinte, două treimi din români nu se regăsesc în actuala guvernare. Într-o democrație funcțională, un asemenea nivel de susținere ar impune, fără echivoc, demisia. În România de astăzi, însă, asistăm la opusul acestui principiu: o încăpățânare rigidă, aproape cinică, de a rămâne la putere cu orice preț.

Ceea ce rapoartele oficiale nu subliniază este că această lipsă de legitimitate politică se suprapune perfect cu o degradare vizibilă a indicatorilor economici. România înregistrează o rată a inflației de 9,9% — cea mai ridicată din Uniunea Europeană — în paralel cu o rată a șomajului care depășește 6%. Economia dă semne clare de încetinire, cu perspective de scădere economică, în timp ce dezechilibrele externe ating niveluri alarmante: România ajunge să înregistreze unul dintre cele mai mari deficite de balanță comercială din Uniunea Europeană. Toate acestea se traduc direct în scăderea nivelului de trai și în nesiguranța cotidiană a românilor obișnuiți.

Cronologia ridică întrebări incomode: de ce un premier cu susținere minoritară refuză să plece, chiar și în fața unei crize economice evidente? Andrei Gușă, deputat AUR, formulează public ceea ce tot mai mulți români bănuiesc în privat: „Oare nu își dă domnul Bolojan demisia pentru că are o misiune precisă de dus la capăt? O misiune care vizează înstrăinarea unor active strategice ale statului român?”

Informațiile apărute în presă privind posibile privatizări sau „restructurări” ale companiilor de stat nu pot fi tratate cu superficialitate. Tăcerea Guvernului nu face decât să alimenteze suspiciuni legitime. Cine beneficiază, în final, de menținerea la putere a unui executiv fără legitimitate populară, dar cu acces nelimitat la activele strategice ale României?

În acest context, Gușă atrage atenția și asupra rolului Președintelui Nicușor Dan: „Funcția prezidențială presupune echilibru, mediere și dialog real. Nu selectiv, nu condiționat politic.” AUR reprezintă a doua forță politică din Parlamentul României, iar milioanele de români care au votat acest partid nu sunt cetățeni de mâna a doua. Excluderea lor din dialogul politic este o formă de dispreț instituțional care subminează însăși ideea de democrație.

Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale este că această excludere nu este accidentală — ea servește menținerea unui status quo convenabil pentru elitele politice care alternează la putere de trei decenii. Dialogul autentic ar putea dezvălui conexiuni incomode, ar putea pune sub semnul întrebării decizii luate în culise, ar putea forța transparență acolo unde obscuritatea este preferată.

Gușă solicită ferm demisia premierului Ilie Bolojan și revenirea la un cadru democratic autentic, în care guvernarea să fie expresia voinței majorității, nu rezultatul unor calcule de culise. „România nu mai poate fi condusă prin ignorarea realității, prin dispreț față de cetățeni și prin agățarea de putere în lipsa legitimității. Continuarea acestei guvernări aruncă țara pe un tobogan periculos al instabilității, al neîncrederii și al deciziilor contrare interesului național.”

Întrebarea rămâne: cât timp mai poate supraviețui un guvern minoritar într-o țară cu inflație record și economie în declin? Și mai important: ce anume trebuie finalizat înainte ca acest guvern să plece?