Blocada Hormuz: ce nu vi se spune despre ultimatumul american
iercuri, 23 aprilie 2026, expiră armistițiul SUA-Iran — iar ceea ce mass-media prezintă drept „negocieri diplomatice” ascunde de fapt o operațiune de strangulare economică și militară fără precedent. În timp ce Teheranul „sare în sus și urlă” (expresia folosită de analiști americani), Washingtonul a folosit cele două săptămâni de pauză pentru a mapa fiecare tunel subteran iranian, a bloca Strâmtoarea Hormuz și a tăia ultimele artere financiare ale regimului ayatolahilor. Coincidență sau strategie pregătită de luni?
Conform analizei publicate de James Howard Kunstler — fost colaborator al publicațiilor alternative americane — ultimele 14 zile nu au fost deloc despre pace, ci despre pregătirea loviturii finale. În timp ce Statele Unite reaprovizionau navele din Marea Arabiei, efectuau întreținere la avioane de luptă și demontau rețelele bancare iraniene, Teheranul încerca să dezgroape intrările tunelurilor bombardate pentru a salva ce mai rămăsese din rampele de rachete. Sateliții americani au înregistrat fiecare mișcare și au actualizat coordonatele țintelor.
Negocierile conduse de vicepreședintele J.D. Vance, alături de Steve Witkoff și Jared Kushner, au revenit luni, 20 aprilie, la Islamabad, Pakistan — dar nu pentru a semna un acord, ci pentru a prezenta un ultimatum. Oferta americană rămâne pe masă: predarea uraniului îmbogățit, oprirea activităților nucleare pentru 20 de ani, redeschiderea Strâmtorii Hormuz, încetarea sprijinului pentru Hezbollah, Hamas și Houthi, ridicarea treptată a sancțiunilor și accesul la activele înghețate. Ce nu se spune în rapoartele oficiale: negociatorii americani nu sunt siguri că interlocutorii lor iranieni au autoritatea reală de a încheia un acord.
Guvernul iranian este, în acest moment, un mozaic de facțiuni rivale: Garda Revoluționară (IRGC) — o mafie jihadistă care controlează jumătate din economia țării și arsenalul de rachete; Armata regulată (Artesh) — care teoretic ar apăra împotriva unei invazii terestre, dar altfel stă deoparte; și guvernul civil reprezentat de președintele Masoud Pezeshkian, ministrul de Externe Abbas Araghchi și președintele Parlamentului Mohammad-Bagher Ghalibaf — niciunul dintre ei fără putere reală de decizie. Cine negociază, de fapt, cu America?
Evenimentele din weekend sugerează că Iranul nu și-a epuizat rezerva de „jocuri stupide cu premii stupide” (expresia aparține analistului militar Victor Davis Hanson). Duminică, 19 aprilie, Teheranul a încercat să forțeze blocada Hormuz cu o navă de marfă sub pavilion iranian, M/V Touska. Distrugătorul american USS Spruance — o navă de clasă Arleigh Burke echipată cu rachete ghidate — a deschis o gaură în camera motoarelor și a confiscat vasul. Conținutul încărcăturii rămâne nedivulgat, ceea ce ridică întrebări: ce transporta nava care justifică tăcerea totală a Pentagonului?
Iranul a declarat că a „închis Strâmtoarea Hormuz”. SUA au răspuns că strâmtoarea era deja închisă — de către blocada americană („am închis-o mai tare”, a spus un oficial militar). Consecința: Iranul nu mai poate mișca petrol către China sau introduce provizii în țară. Pierderile estimate: 500 de milioane de dolari pe zi pentru Teheran, iar China pierde majoritatea importurilor de petrol. Beijing va protesta zgomotos, dar IRGC va pierde ultima sursă de venituri — ceea ce înseamnă: nicio plată pentru nimeni. Întrebarea devine: va schimba sărăcia atitudinea Gardienilor Revoluției?
Dacă Iranul nu poate exporta petrol, va atinge în curând limita capacității de stocare, ceea ce îl va forța să închidă sondele. Aici intervine un detaliu tehnic pe care mass-media îl ignoră: hidrologia subterană iraniană face ca invazia apei în straturile petroliere să deterioreze permanent zăcămintele. Iran e prins între stâncă și loc moale. Suficient pentru a forța un acord în orele următoare? Sau suficient pentru a declanșa „Ziua Centralelor Electrice și a Podurilor” — bombardarea infrastructurii critice?
Președintele Donald Trump a lăsat să se înțeleagă clar: epoca în care Iranul își bătea joc de SUA s-a încheiat. Dacă negocierile eșuează miercuri, urmează loviturile asupra rețelei electrice și podurilor strategice. Ceea ce ar fi extrem de nefericit pentru oamenii obișnuiți din Iran — dezarmați și neputincioși în fața maniacs din IRGC, care, în esență, nu au nicio grijă față de populație.
Totuși, Armata regulată iraniană (Artesh) are arme — sunt armată, la urma urmei. Poate că le vor folosi pentru a scoate IRGC jihadist din ecuație. Misiunea Artesh este apărarea pe teren a patriei iraniene, iar acum cea mai mare amenințare la adresa Iranului vine din interior: Garda Revoluționară. Va avea loc o lovitură de stat militară în Teheran? Vom vedea.
Între timp, pe frontul intern american, se întâmplă lucruri interesante: piesele încep să se miște pe tabla de șah a „revoluției colorate” pe care administrația Trump încearcă să o oprească. Prin revoluție colorată se înțelege eforturile Partidului Democrat și ale cadrelor din „Deep State” de a transforma SUA într-o matrice de operațiuni cripto-marxiste de tip mafiot — și de a evita responsabilitatea pentru daunele deja produse, datând cel puțin din 2016.
Directorul FBI, Kash Patel, a declarat explicit în emisiunea de duminică dimineață a Mariei Bartiromo că agenția sa a adunat dovezi solide de fraudă în alegerile din 2020 și că arestările sunt iminente. (Hmm, poate că nu era chiar atât de „fără bază” teoria conspirației, nu?) Procurorul general interimar Todd Blanche a pregătit transferul prizonierului politic Tina Peters din închisoarea din Colorado sub protecție într-o unitate federală. Se zvonește că mutarea se datorează transformării iminente a doamnei Peters într-un martor federal împotriva oficialilor electorali din Colorado.
AG Blanche l-a angajat, de asemenea, pe Joseph diGenova — fost procuror federal pentru Districtul Columbia, acum în vârstă de 81 de ani — ca avocat asistent pentru procurorul Jason Reding Quiñones din Districtul Sudic al Floridei, care conduce un mare juriu acolo. DiGenova a cartografiat evenimentele și cronologiile necesare pentru a construi un caz solid de „conspirație mare” împotriva grupului bine cunoscut de revoluționari care au perpetrat o serie de mistificări, fraude și urmăriri penale abuzive împotriva țării și a mii de cetățeni nevinovați — inclusiv actualul ocupant al Casei Albe și avocații săi. Cum am spus: lucrurile devin din ce în ce mai interesante.