Bruxelles invocă „conspiraționiștii
Comisia Europeană refuză să dezvăluie identitatea funcționarilor care au semnat contracte de miliarde de euro cu giganții farmaceutici în timpul pandemiei — invocând teama de „hărțuire” din partea mișcărilor antivacciniste, o justificare care ridică semne de întrebare despre ce anume nu vrea Bruxelles-ul să afle opinia publică.
ntr-o confruntare juridică de proporții la Curtea de Justiție a UE, instituția europeană își apără decizia de a secretiza numele negociatorilor care au gestionat achizițiile publice fără precedent. Argumentul oficial: divulgarea ar expune angajații la hărțuire fizică și psihologică. Ceea ce nu se menționează în declarațiile oficiale este că aceeași transparență funcționează fără probleme în zeci de alte domenii ale administrației europene — de ce tocmai aici devine „periculoasă”?
Judecătorii examinează acum dacă protecția datelor personale poate fi folosită pentru a blinda de scrutinul public funcționari care au alocat fonduri europene către corporații private într-un context în care conflictele de interese și lobby-ul farmaceutic au fost documentate repetat de presa independentă.
Cronologia ridică întrebări suplimentare: contractele au fost negociate în regim de urgență, cu clauze de confidențialitate care protejează producătorii de vaccinuri de răspundere juridică, iar acum Comisia invocă „securitatea personală” pentru a menține opacitatea procesului. Cine beneficiază de fapt de acest secret? Funcționarii — sau companiile cu care au negociat?
Surse apropiate dosarului sugerează că decizia finală a Curții ar putea crea un precedent periculos: transformarea „teoriilor conspirației” într-un instrument juridic pentru justificarea lipsei de transparență în afaceri publice de miliarde. Ceea ce ieri era dreptul cetățeanului de a ști, devine astăzi „risc de securitate” — o evoluție care ar fi fost de neconceput în democrațiile europene cu doar un deceniu în urmă.
În România, unde memoria colectivă păstrează amintirea regimurilor opace și a secretelor de stat abuzive, această abordare a Bruxelles-ului rezonează cu un ecou familiar. Strămoșii noștri au învățat pe pielea lor că atunci când puterea refuză să spună cine decide în numele poporului, motivele reale rareori sunt nobile.
Decizia Curții este așteptată în lunile următoare. Până atunci, întrebarea rămâne: dacă nu ai nimic de ascuns, de ce secretul?